Patrizia Paglieri a pus verdictul: cine sunt mai ”iubăreți”, bărbații italieni sau cei români?
Patrizia Paglieri, celebrul Chef, face parte din “Dimineața cu noi”, matinalul nou de la Kanal D. Vedeta a pregătit o mulțime de rețete pentru telespectatori și vrea să-i surprindă zilnic. Noul proiect din viața Patriziei Paglieri a venit la momentul potrivit, asta pentru că are timpul necesar să se ocupe așa cum își dorește. Și-a închis restaurantul din cauza pandemiei, după cum a declarat într-un interviu exclusiv pentru CIAO.RO.
Patrizia Paglieri la matinalul “Dimineața cu noi”: „Colegii mei mă iubesc”
CIAO.RO: Care este cel mai mare mit despre femeile italience?
Patrizia Paglieri: Cred că unul dintre cele mai mari mituri legate de femeile italience are legătură cu percepția că acestea vor să își acapareze cu totul soțul, că pun monopol pe el, încă din ziua în care sunt împreună. (râde – n.r.) Nimic mai fals! Sau adevărat! Cine știe?! (râde – n.r.).
CIAO.RO: Cât de mare este provocarea pentru tine de a filma pentru un matinal? Ai o problemă cu trezitul de dimineață?
Patrizia Paglieri: Sunt foarte matinală, mă trezesc fără probleme dimineața. Dat fiind că îmi place foarte mult ceea ce fac, mi se pare ușor. Acest proiect a apărut chiar într-o perioadă foarte bună, pentru că am vândut restaurantul din cauza pandemiei, și acum am timp să mă dedic în totalitate emisiunii.
Îmi place foarte mult echipa de la “Dimineața cu noi”, colegii mei mă iubesc, și eu pe ei. Le gătesc în fiecare zi, cum să nu mă iubească? (zâmbește – n.r.).
Ce gătește Patrizia Paglieri la matinalul “Dimineața cu noi”?
CIAO.RO: Cu ce fel de preparate ești pregătită să inspiri publicul care urmărește ”Dimineața cu noi”?
Patrizia Paglieri: Ne-am gândit să facem de toate, și bucătărie orientală, și mediteraneană, și românească. În timp, trecem prin toate preparatele, carne, paste, orez, piure, salate… Facem mâncare adaptată anotimpurilor, de exemplu, spre vară vom pregăti multe salate și combinații de alimente ușoare.
CIAO.RO: Ai o poftă de viață molipsitoare, cum te setezi să rămâi atât de pozitivă?
Patrizia Paglieri: Îmi place să râd. Daca mă deprim și văd totul negru, nu rezolv nimic. Este adevărat că nu poți fi aerian, trebuie să fii la curent cu ce se întâmplă în jurul tău, dar trebuie să fim optimiști. Iar rolul nostru în emisiune este să îi înveselim pe oameni, să-i facem să se simtă bine.
CIAO.RO: Cine sunt mai ”iubăreți”, bărbații italieni sau cei români?
Ce spune Patrizia Paglieri despre intervențiile estetice
Patrizia Paglieri: Nu este nicio diferență, nu cred că putem face generalizări. Bărbații italieni sunt ca bărbații români, depinde de zona în care au crescut, de familie, etc. Am văzut că în zona Ardealului sunt așa, mai familiști, aici, în centrul Bucureștiului, sunt mai “cluburiști”. Și în Italia este la fel ca în România, la Milano sunt orientați mai mult pe ieșiri în cluburi, pe distracție, iar în Sicilia găsești alt gen de bărbați, orientați spre familie, spre tradiții. Iubim la fel, asta este cert, indiferent de naționalitate.
CIAO.RO: Ce părere ai despre intervențiile estetice? Ai recurs până acum la astfel de proceduri?
Patrizia Paglieri: Sunt pro intervenții estetice, dar minim invazive pentru că nu aș accepta să fiu anesteziată pentru o operație estetică. Îmi fac puțin, intervenții ușoare, cu acid hialuronic, nu îmi doresc ceva excesiv.
Ce mâncare românească nu îi place Patriziei Paglieri?
CIAO.RO: Cărui fel de mâncare românesc nu-i poți rezista și ce anume nu ai putea mânca niciodată?
Patrizia Paglieri: De pe masa noastră, în fiecare an, de Crăciun și Paște, nu lipsesc sarmalele și nici mămăliga. Singurul preparat care nu îmi place sunt melcii. Însă, în bucătărie lucrând trebuie să încerci de toate.
Patrizia Paglieri de la “Dimineața cu noi” are iubit de 5 ani
CIAO.RO: Cum reușești să te împarți între viața profesională și cea personală? Ai un iubit înțelegător?
Patrizia Paglieri: Viața mea personală nu este așa de interesantă, adică nu am probleme. (râde – n.r.) Am un iubit, suntem de 5 ani împreună, dar el sta mai mult în Italia. Firește, că în orice relație, mai avem mici neînțelegeri. Dar mereu trecem peste ele pentru că vorbim întotdeauna; comunicarea e cheia.
CIAO.RO: Contextul actual, cu războiul, te-a făcut să te gândești să pleci din România?
Patrizia Paglieri: Eu aici, în România, am viața mea, am casa, animale… Nici nu vreau să mă gândesc atât de pesimist, îmi creez un scenariu cât mai optimist.
Foto: PR Kanal D