Florin Buliga a reusit sa ingrozeasca o tara intreaga dupa ce si-a injunghiat familia in timp ce dormea. Sotia, Monica, si cei doi copiii ai lor au fost ucisi cu sange rece.
La cateva ore dupa ce a comis crimele, barbatul a mers la Politie si a marturisit tot. El a fost arestat pentru 30 de zile, iar in Vinerea Marea, Florin Mircea Buliga a implinit 44 de ani. El isi va petrece Pastele dupa gratii.
Mai mult de atat, criminalul nu a dorit sa consume carne in perioada postului si a solicitat sa i se aduca meniu vegetarian.
,,Meniul care se dă în arestul I.P.J. Brașov este variat. A ales un meniu fără carne. Nu cred că ține post, în mod special, ci așa cum își scria în jurnal, vorbește de o alimentație sănătoasă”, a spus Daniel Diaconu, avocatul lui Florin Mircea Buliga.
Avocatul lui a mai declarat ca Florin Buliga i-a cerut sa se ocupe de socrii lui, parintii Monicai Buliga. Asasinul a decis ca toate bunurile familiei sa fie trecute pe numele celor doi batrani.
,,M-a rugat să trec pe la dânsul să discutăm legat în principal de modalitatea de transmitere a patrimoniului firmei către familia soției”, a mai spus Daniel Diaconu.
Criminalul era consumator de droguri, iar la momentul perchezitiei in masina lui s-au gasit stupefiante.
”Nu-si regreta fapta si si-o asuma. Este constient de procedurile judiciare care il asteapta”, a declarat Daniel Diaconu, avocatul lui Florin Mircea Bulgia.
In arest, criminalul a solicitat carti despre istoria dacilor, iar fratele lui i-a indeplinit aceasta dorinta. De asemenea, Procurorii Parchetului de pe langa Tribunalul pentruMinori si Familie Brasov au primit si primele rezultate ale expertizei toxicologice in cazul lui Florin Mircea Buliga. S-a stabilit ca acesta consumase cannabis in ziua triplei crime.
Sursa: brasovtv.com.