Un parc cu 100 de arbori de măslin nemuritor au fost plantaţi în Parcul „Păcii şi Prieteniei Turcia-România”, din localitatea Karşîyaka, Izmir.
Parcul a fost astfel inaugurat în prezenţa fostului ministru al Apelor şi Pădurilor, Doina Pană, şi a reprezentanţilor Consulatului României. Consulul României la Izmir, Mioara Ştefan, a declarat că s-a gândit să dăruiască ceva oraşului, apreciind că nimic nu poate fi mai frumos decât un parc cu 100 de arbori de măslin, simbol al păcii eterne.
Cei 100 de arbori au fost plantaţi de Consulatul General al României la Izmir în Parcul „Păcii şi Prieteniei Turcia-România” din localitatea Karşîyaka, zona metropolitană Izmir, cu ocazia Centenarului. La inaugurarea parcului au participat autorităţile locale, coprul consular, reprezentanţi ai mediului de afaceri din Turcia, preotul comunităţii române din Turcia, Sergiu Vlat, dar şi fostul ministru al Apelor şi Pădurilor, Doina Pană.
„Este o mare bucurie pentru mine să fiu prezentă astăzi aici. Sărbătoarea Centenarului este marcată prin activităţi în toate oraşele şi satele din România, dar şi în afara ţării. Ce se întâmplă astăzi aici este special, pentru că nu doar celebrăm, ci şi construim. Acest parc dedicat păcii şi prieteniei dintre Turcia şi România este un simbol foarte puternic, care rămâne. Fie ca pacea şi prietenia dintre popoarele noastre să dăinuiască etern, ca şi măslinii nemuritori plantaţi astăzi”, a declarat la eveniment Doina Pană.

„Este o onoare pentru mine, pentru noi, să văd atâţia prieteni ai României împreună, aici, în Turcia, la Izmir. Care nu este Capitala Turciei, Ankara, nu este nici metropola de pe Bosfor, Istanbul, dar este, cred eu, cel mai cosmopolit dintre oraşele Turciei. Acest oraş are un aer anume, o linişte pe care o transmite chiar şi celor care sunt doar trecători pe aceste meleaguri.



A avut loc şi o paradă a ţinutelor moderne inspirate din portul românesc din colecţia LinIA Tradiţională, a celebrei creatoare Virginia Linul.