Papa Benedict al XVI-lea ar fi în stare gravă. De ce boală suferă fostul Papă al Romei

Publicat: 03 aug. 2020, 12:04 Autor: Andreea Voicu Arhiva

O informație nu tocmai bună venită de peste hotare. Papa Benedict al XVI-lea s-ar afla într-o situație critică, după ce boala acetuia i s-a agravat. El este în pericol din cauza unei infecții care se manifestă la nivelul feței.

Conform Cancan, Papa Benedict al XVI-lea a fost diagnosticat cu boala erizipel, iar starea de sănătate a acestuia ar fi extrem de fragilă. În vârstă de 93 de ani, Papa Benedict al XVI-lea, potrivit informațiilor apărute în Passauer Neue Presse, suferă de o boală infecțioasă care se manifestă prin tumefacție roșiatică la nivelul feței, care provoacă mâncărime și durere.

„Potrivit lui Seewald, papa emerit este acum extrem de fragil (…). Capacităţile sale intelectuale şi memoria nu îi sunt afectate, dar vocea lui abia se aude”, a scris Passauer Neue Presse.

„În timpul acestei întâlniri, papa emerit, în pofida bolii sale, a fost optimist şi a spus că, dacă îşi va recăpăta puterile, ar putea începe din nou să scrie”, spune Peter Seewald.

Biografia Papei Benedict al XVI-lea, 1000 de pagini!

Papa Benedict al XVI-lea, cel care a fost lider al Vaticanului și a demisionat în 2013, a reușit să scrie o nouă biografie care cuprinde chiar 1000 de pagini. Biografia fostului Papă a fost lansată luni, 4 mai, și le prezintă oamenilor, cititorilor și puterea și umanismul celui care a condus Biserica Catolică atâta timp.

S-ar dezbate acum faptul că societatea modernă, actuală, este pe cale „să dezvolte un crez anti-creştin”, aflându-se într-o opoziție cu tendințele actuale ale societății.

„În urmă cu 100 de ani, toată lumea ar fi considerat absurd să se vorbească despre căsătoriile homosexuale. Astăzi, orice persoană care se opune acestor căsătorii este excomunicată social. Acelaşi principiu se aplică şi pentru avorturi şi pentru producerea de oameni în laborator”, a continuat prelatul.

Papa Benedict al XVI-lea şi-a exprimat „teama faţă de puterea spirituală a lui Anticrist”. El s-a eschivat la una dintre întrebările lui Joseph Alois: ”Ați iubit vreodată o fată?”. Iar el a răspuns: ”Poate”. Joseph a continuat: ”Este un da?”. Papa a răspuns: „Unii ar putea interpreta răspunsul meu în acest fel”.

Publicat: 03 aug. 2020, 12:04 Autor: Andreea Voicu Arhiva
S-a alăturat presei în anul 2017, inițial începând să capete experiență în trustul Intact Media Group, iar ulterior a făcut…...
Pe aceeași temă