Ești pasionată de croitorie, dar nu făcut niciodată din asta o posibilitate de a câștiga bani, ci doar a-ți transforma hainele într-unele cu adevărat unice.
Și, trebuie să recunoaștem, cu toții iubim ținutele care ne pun în valoare și în același timp sunt pline de originalitate. Pentru asta, ai nevoie însă de unele accesorii de mercerie, și aici intervenim noi, cu câteva recomandări în acest sens.
Chiar și în condițiile în care nu ești interesat de a-ți transforma complet articolele vestimentare, este nevoie ca din casa ta să nu lipsească acele de cusut, precum și acele cu gămălie, sau bolduri cum le cunoaște toată lumea.
Este nevoie de mai multe modele și dimensiuni, dar dacă vrei să știi de unde le cumperi pe cele mai bune, aici ar trebui să cauți.
Cu atât mai mult cu cât ești un adevărat profesionist și niciodată nu găsești ceea ce ai nevoie pentru proiectele tale, acest loc este perfect pentru că este foarte bine pus la punct și dotat cu tot ceea ce îți este necesar.
Dacă tot am vorbit despre ace de cusut, nu puteam să nu amintim despre papiotele cu ațe. La prima vedere, nu pare nimic complicat în a le alege pe cele de care ai nevoie, pentru că ai impresia că doar culoarea este cea care le diferențiază. De fapt, vorbim despre o gamă variată de fire, cum ar fi cele de bumbac, poliester, mătase sau chiar metalice, iar grosimea acestora se potrivește pentru diferite proiecte. Dacă îți place să lucrezi, atunci fă-ți un stoc suficient din fiecare, pentru că sigur vei avea nevoie de ele.
Acestea intră la categoria de instrumente de tăiere și, după cum probabil te așteptai, și în acest caz avem de a face cu mai multe categorii, în funcție de proiectul și materialul pentru care intenționezi să îl folosești.
Nu, o simplă foarfecă, fie ea și de croitorie nu este suficient, sau una de uz general. Un bun profesionist sau o persoană care adoră să facă astfel de proiecte va avea în trusa sa și una în zig-zag cu ajutorul căreia va tăia materiale pretențioase fără ca acestea să se destrame, cuttere rotative, cleștișor și nu numai.
Unui bun croitor nu îi lipsesc niciodată instrumentele de măsurat, pentru o mai mare precizie. Știi doar cum se spune, să măsori de 10 ori și să tai o dată. Un centimetru este mai mult decât util, și în plus, are avantajul că se strânge ușor și să nu ocupă loc mult, o ruletă de croitorie, chiar și o riglă transparentă.
Este pur și simplu perfect! Atât putem spune! Aproape că nu există proiect în croitorie în care să nu ai nevoie de acest accesoriu de mercerie, începând de la talie, curele, mâneci, volane și nu numai. Există și în acest caz multe forme sub care se prezintă, la fel și culori și dimensiuni. În funcție de ce ai de lucrat, vei alege și acel tip de elastic care să se potrivească, pentru că nu este deloc complicat.
Cel mai probabil, atunci când ai citit rândurile de mai sus, în minte ți-a apărut un singur cuvânt: nasturi. Da, ai dreptate, numai că nu ne referim doar la ei atunci când avem în minte accesoriile decorative.
Aceștia vin într-o gamă variată de dimensiuni, modele și culori, ceea ce îi face foarte versatile, dar nu trebuie să te limitezi doar la ei. Alte accesorii ar mai fi capsule, de exemplu, sau acele mici bucăți de material decorativ cu care poți masca o ruptură sau da ceva mai multă personalitate unei perechi de blugi ceva mai tocite.
Dar, pentru a reveni la nasturi, ai grijă ca trusa ta de acasă să fie una mereu dotată cu mai multe tipuri de nasturi. În același timp, asigură-te că ai suficienți și chiar ceva în plus, pentru situațiile în care mai pierzi câte unul și nu ai cum să îl recuperezi.
Sunt multe accesoriile de croitorie care intră în această categorie, și aici amintim în special de fermoare, cârlige, ace de gămălie, cleme și multe altele. Ele sunt necesare pentru cele mai multe dintre proiectele legate de croitorie, așa că nu ai cum să renunți la ele. Găsește locul de unde poți să le cumperi pe cele de care ai nevoie, și vezi care dintre cele din oferta magazinului respectiv, online sau fizic, sunt cele care se potrivesc de minune cu proiectul tău.
Acum, în rândurile de mai jos, am decis să vorbim puțin și despre pasiunea ta. Este păcat să îți irosești talentul și să nu încerci să ți-l dezvolți, și dacă se poate, să faci o carieră din asta. Îți poți construiești propria afacere, și nimic nu îți oferă o satisfacția mai mare decât cea de a câștiga bani din ceea ce îți place să faci.
Gândește-te bine la acest aspect, urmează și niște cursuri în domeniu și apoi interesează-te care sunt pașii pe care trebuie să îi urmezi pentru a face ca visul tău să se transforme într-o frumoasă realitate. Știm deja că ai talent, iar cu articolele de mercerie de bună calitate din trusa ta, orice proiect este mult mai ușor de dus la capăt și transformat într-o adevărată operă de artă! Nu renunța și mergi pe acest drum greu, dar plin de satisfacții!