Obiceiuri în Ajunul Anului Nou și superstiții de Revelion
Ajunul Anului Nou este foarte important, de această zi fiind legate multe obiceiuri și superstiții populare. Iată care sunt cele mai cunoscute dintre acestea:
- Niciodată nu mătura în Ajun de Anul Nou pentru că vei alunga prosperitatea
- Dacă în ajun speli rufe, îţi va merge rău tot anul. De altfel, nu este bine să speli rufe până la Bobotează, când se sfinţesc apele
- Indiferent care este motivul, în noaptea de Anul Nou nu trebuie să plângi. Cei ce întâmpină noul an cu lacrimi pe față vor fi supărați și vor avea parte de o mulțime de probleme, iar cei ce dorm vor fi somnoroși întregul an.
- Sub vâsc sau nu, sărutul este obligatoriu în noaptea de Revelion, dacă doriţi să aveţi parte de afecţiune în anul ce vine. În caz contrar, veţi avea un an cu puţine satisfacţii sentimentale. Vâscul este considerat sacru în tradiţia multor popoare păgâne. Vâscul este simbolul iernii şi al sărbătorilor de iarnă. Obiceiul sărutului sub vâsc aparţine scandinavilor, care asociau vâscul cu zeiţa dragostei, Friga. Când întâlneau crenguţe de vâsc, îndrăgostiţii se sărutau ca să fie iubiţi şi fericiţi tot anul
Citește și: Genial! De ce trebuie să faci sex în noaptea de Revelion
Superstiții de Revelion 2020
Se spune că pentru un an îmbelşugat este bine ca la miezul nopţii, de Revelion, pe masă să fie pahare şi farfurii pline, iar fiecare membru al familiei să aibă bani asupra sa. Paharele, farfuriile şi buzunarele goale sunt semnele unui an sărac, consideră superstiţioşii.
Oamenii nu împrumută bani, bijuterii sau alte obiecte de preţ în prima zi din an şi nici nu plătesc datorii sau taxe, nu duc gunoiul şi nu oferă daruri, toate acestea fiind semne de sărăcie în anul ce abia începe. Unii merg chiar mai departe cu superstiţia şi, dacă sunt nevoiţi să scoată ceva din casă, cheamă pe altcineva în acest sens.
La miezul nopții, toate ușile și ferestrele trebuie să fie larg deschise. Făcând acest lucru vei permite noului an să pătrundă în casa ta, iar spiritele rele vor părăsi locuința odată cu anul ce a trecut.
Pe lângă toate celelalte bucate, de pe masa festivă nu trebuie să lipsească boabele de struguri și peștele. Se spune că cei ce consumă acest tip de carne vor trece peste probleme la fel de lin cum peștele trece prin apă. Tot în noaptea de Anul Nou trebuie să mănânci 12 boabe de struguri, câte o boabă pentru fiecare lună a anului și astfel vei avea un an plin de belșug
Obiceiuri în Ajunul Anului Nou: Plugușorul, Capra, Ursul, Cerbul
În Ajunul Anului Nou există obiceiul mersului cu Pluguşorul şi cu jocurile cu măşti: capra, ursul, căluţul şi cerbul. Primeşte aceşti colindători ca să ai noroc la bani.
Legenda mai spune că prin formulele lor magice, dansul şi gesturile specifice, colindătorii îţi aduc sănătate şi belşug. Obiceiul Pluguşorului mai este legat şi de speranţa fertilităţii, versurile sale prezentând practicile agricole şi urări de holde bogate. În schimbul acestor urări, copiii primesc daruri simbolice, colaci, fructe sau bani. Jocul caprei, cel al ursului, căluţii şi jocul cerbului şi-au pierdut astăzi din semnificaţiile iniţiale, dar sunt încă niște obiceiuri respectate în Ajunul Anului Nou.
Citește și: Ce trebuie să faci de Revelion ca dorințele tale să se îndeplinească