Ce să faci de Revelion ca să ai noroc tot anul

Publicat: 06 dec. 2019, 17:37 Autor: alina.serea Life
Ce să faci de Revelion ca să ai noroc tot anul

Dacă te întrebi ce să faci de Revelion, este bine să știi că de trecerea dintre ani sunt legate multe tradiții și obiceiuri. Despre acestea se crede că aduc prosperitate, dragoste și noroc.

Încă de pe vremea bunicilor și străbunicilor existau multe superstiții despre ce este bine să faci de Revelion și ce nu. De multe dintre ele se ține cont și astăzi, atât în România, cât și în alte state din Europa.

Ce să faci de Revelion. Tradiții și obiceiuri în România

De Revelion, poartă o piesă vestimentară roșie, de preferință lenjerie. Se spune că această culoare aduce noroc

La miezul nopţii, este bine să deschizi uşile pentru a primi în casă noul an.

La sate se merge cu Pluguşorul, cu Ursul şi cu Sorcova şi se urează gospodarilor belşug şi sănătate. Pentru casa al cărei prag nu a fost călcat de colindători este semn rău în noul an.

Tot o tradiţie românească, de care se ţine cont indiferent de zonă este aceea că, dacă în prima zi a anului este ger şi senin, atunci acel an va fi unul bun şi bogat.

De asemenea, tradiția artificiilor și petardelor este veche. Bunicii știau că trebuie sa faca mult zgomot la miezul nopții pentru a alunga spiritele rele. Pe atunci zgomotul era facut cu biciul și clopotei.

Se spune ă acel obiect pe care îl ții mână de Anul Nou, la 12 noaptea sau cel pe care pui mâna imediat dupa ora 12 va fi cel mai important plan al vieții tale în anul care vine. De aceea, e important să îți știi prioritățile. Dacă ții bani în mână, vei merge bine cu banii tot anul, dacă îți ții iubita/ iubitul de mână, îți va merge bine cu dragostea tot anul, dacă vei avea paharul în mână, va fi un an vesel.

Dorința pusă la miezul nopții de Revelion are toate șansele să se împlinească. E bine să îți platești din timp toate datoriile, pentru ca anul nou să nu te găsească cu datorii, pentru că se spune ca așa vei fi tot anul: plin de datorii.

E bine să ai pe masa de Anul Nou crenguțe de vâsc. Aduc noroc. Îndrăgostiţii trebuie să se sărute sub vâsc

Prima persoana care va bate la ușă în prima zi din noul an trebuie primită. Aceasta va influeța tot anul. Persoanele blonde sau roșcate aduc ghinion, persoanele brunete aduc noroc. Dacă prima persoana care va intra în casă e femeie – va fi un an prost, dacă e bărbat – va fi un an norocos.

Citește și: Bancuri 2020. Cu ce glume să-ți amuzi prietenii de Revelion

Ce să nu faci de Revelion

În ajunul Anului Nou nu se mătură deoarece alungă prosperitatea În ziua Revelionului nu se duce gunoiul.

Rufele nu se spală până la Bobotează, când se sfinţesc apele

Nu plânge şi nu te certa pentru că aşa va fi tot timpul anului

Aduce ghinion daca agăți calendarul pe perete înainte ca noul an să înceapă.

Ce să faci de Revelion. Tradiții și obiceiuri în Europa

În unele regiuni din Italia, se aruncă obiecte vechi pe fereastră, simbol al anului care tocmai se încheie. Acest obicei, însă, este din ce în ce mai rar, din cauza pericolului care îi pândește pe cei aflați în stradă când se aruncă obiecte pe fereastră.

În Scoția, tradiția spune că prima persoană care trebuie să intre în casă de Revelion este bine să fie un bărbat cu părul închis la culoare și care să aducă un dar. Astfel se consideră că familia respectivă va avea noroc tot anul. În caz contrar, există superstiția că anul ce vine va fi unul cu ghinion.

De Revelion, belgienii din unele zone mănâncă un preparat pe bază de varză murată și cârnați, având sub farfurie, în buzunare sau în mână câte o monedă, ca să aibă bani întregul an.

Spaniolii obișnuiesc să mănânce câte o boabă de strugure la fiecare dintre cele 12 bătăi ale ceasului de la miezul nopții, fiecare boabă reprezentând câte o dorințe pentru anul ce vine. Se crede că, în funcție de cât de dulce este boaba respectivă așa va fi și luna respectivă – mai bună sau mai dificilă

Citește și: Cum va fi vremea de Crăciun și Revelion. Meteorologii au făcut anunțul

Publicat: 06 dec. 2019, 17:37 Autor: alina.serea Life
Pe aceeași temă