Obiceiul banal, pe care îl faci zilnic, te poate îmbolnăvi de cancer! Renunţă la el, până nu e prea târziu!

Publicat: 05 ian. 2020, 14:03 Autor: Elena Life
Obiceiul banal, pe care îl faci zilnic, te poate îmbolnăvi de cancer! Renunţă la el, până nu e prea târziu!

Știai că poți face cancer din cauza unui obicei extrem de banal, pe care îl faci zilnic?

Foarte multe persoane se bucură să bea ceai, cafea sau alte băuturi extrem de fierbinţi. Însă, acest obicei este bun? O cercetare publicată în International Journal of Cancer arată însă că un astfel de obicei este riscant.

Băuturile foarte fierbinţi cresc cu 90% riscul de a dezvolta cancer esofagian, sugerează un studiu realizat în rândul a 50.000 de persoane.

Potrivit experţilor, consumul zilnic a 700 mililitri de ceai la o temperatură de 60°Celsius sau mai ridicată a fost „asociat în mod constant“ cu o creştere în proporţie de 90% a riscului de a dezvolta boala, în comparaţie cu persoanele care au consumat băuturi la temperaturi mai scăzute, potrivit unei cercetări apărute în International Journal of Cancer.

Studiul a analizat obiceiurile de a bea a 50.045 de persoane cu vârste cuprinse între 40 şi 75 de ani care locuiau în nord-estul Iranului. În perioada realizării studiului, din 2004 până în 2017, au fost identificate 317 noi cazuri de cancer esofagian.

Publicat: 05 ian. 2020, 14:03 Autor: Elena Life
Autor: Elena
Deși a studiat Dreptul, Elena Toader iubește să scrie, având o experiență vastă în domeniul jurnalismului. Și-a început cariera în…...
Tags:
Pe aceeași temă