Oana Zăvoranu, împreună cu soțul ei, Alex Ashraf, au intrat în afaceri. Cei doi au inaugurat o clinică medicală, un loc în care ”Oamenii vin să se facă bine, nu să-și pună silicoane!”, a ținut să precizeze Oana Zăvoranu.
De ce o astfel de alegere, o întrebare pe buzele tuturor, mai ales că vedeta vine dintr-o familie care a clădit un imperiu pe un business care face, taman, inversul acestuia. ”Eu vreau să întorc oamenii de la groapă, nu să-i duc la groapă!”, a declarat Oana Zăvoranu făcând referire, evident, la business-ul moștenit de la mama ei pe care, imediat după decesul acesteia, l-a vândut.
”Am vândut cimitirul. Aveam aproape 54% din acțiuni. Acolo erau niște lucruri care însemnau prea multă bătaie de cap și prea multă curățenie. Eram foarte hotărâtă să nu renunț la acest business, dar nu puteam să stăm la aceeași masă. A fost cumpărat de acționarul următor după mine. El își dorea foarte tare să cumpere”, declara vedeta în iulie 2016.