Puțini sunt cei care știu că Dakota Johnson se luptă cu depresia încă de la vârsta de 14 ani. Actrița a mărturisit totul!
Celebra actriță care apare în ”50 Shades of Grey” a mărturisit că s-a confruntat cu acest lucru încă din perioada adolescentină și nu i-a fost deloc ușor. Dakota Johnson a fost nevoită în ultima perioadă să stea închisă în casă din cauza pandemiei de coronavirus. Iar acest lucru a întristat-o foarte tare, mai ales că nu a putut lua contact , fizic vorbind, cu ceilalți.
„Eşti acasă, nu eşti cu prietenii sau cu familia şi nu poţi face lucrurile care ţie îţi dau un sens în viaţă. Şi atunci simţi că parcă eşti în depresie, deşi nu eşti sigur că asta este… Dar ştii că e o imensă durere şi tristeţe în lumea întreagă. Şi atunci sunt acele mici lucruri care îşi pot schimba starea, cum ar fi o carte bună, meditaţia, mâncarea sănătoasă”, a spus fiica lui Melanie Griffith şi a lui Don Johnson, potrivit okmagazine.ro.
Celebra actriță Dakota Johnson a mărturisit faptul că, totuși, chiar dacă s-a luptat cu depresia, a făcut-o să conștientizeze și alte lucruri, ca de exemplu: e mai empatică, mai sensibilă și se transpune mai mult în pielea celorlalte persoane din jurul ei.
„Eu mă lupt cu depresia de la 14-15 ani. Atunci am primit ajutor de specialitate şi am conştientizat prima dată acest pericol. Dar am învăţat totodată să îi văd şi părţile bune, fiindcă sunt mai empatică, mai sensibilă, simt mai profund suferinţa celor din jur, însă eu nu fac din problemele mele problemele altora”, a mai spus tânăra.