O tânără de 26 de ani, însărcinată cu al patrulea copil, a murit într-un spital din Botoșani. Trei copii au rămas fără mamă

Publicat: 23 aug. 2023, 11:44 Autor: Camelia News

O tânără de 26 de ani, însărcinată cu al patrulea copil, a murit într-un spital din Botoșani. Alexandra a lăsat în urmă trei copii și un soț.

Povestea sfâșietoare a început în noaptea de joi spre vineri, când Alexandra, o tânără de numai 26 de ani, însărcinată cu al patrulea copil, a început să sângereze. Alertați de situație, au decis să cheme ambulanța. În câteva minute, Alexandra era deja la maternitatea din Botoșani, în grija medicilor.

O tânără de 26 de ani, însărcinată cu al patrulea copil, a murit într-un spital din Botoșani. Trei copii au rămas fără mamă

„Am fost solicitați prin 112 pentru o pacientă în vârstă de 26 de ani, din municipiul Botoșani, care acuza o stare generală alterată, sângerări, gravidă în 14 săptămâni. Echipajul nostru s-a deplasat la locul solicitării, a preluat pacienta care prezenta paliditate tegumentară, cu sindrom vertiginos și sângerări. A fost preluată și dusă la Maternitatea Spitalului Județean Botoșani”, a declarat Bogdan Ursu, director medical SJA Botoșani.

După ce a fost internată în spital, Alexandra a vorbit cu soţul său prin mesaje. Femeia i-a spus că i se face chiuretaj abia dimineață, când va veni medicul său, deoarece medicii de gardă i-au spus că nu reprezintă o urgență.

Alexandra a vorbit toată noaptea prin mesaje cu soțul său, ultimul fiind „Nu mai pot”! La scurt timp, soțul său a primit cea mai cumplită veste: Alexandra a murit, relatează Monitorul de Botoșani.

Familia tinerei mame acuză medicii de moartea Alexandrei. Trei copii de 6, 4 și 1 an au rămas fără mamă.

Starea tinerei s-a agravat iremediabil

Jurnaliștii de la Monitorul de Botoșani au publicat mai multe mesaje pe care femeia le-ar fi trimis medicului curant, dar și unui alt medic în care îi ruga să îi facă chiuretajul în noaptea respectivă întrucât durerile deveniseră insuportabile.

„Credeţi că se poate ceva să fiu chiuretată în seara asta? Că nu mai rezist de durere, exact ca la naştere, vă rog din suflet”, a fost mesajul pe care femeia l-a trimis medicului curant, în noaptea de joi spre vineri. O oră mai târziu (04:18), tânăra mămică s-a adresat unui alt medic cu aceeași rugăminte: „Credeţi că îmi puteţi face chiuretajul noaptea asta, că nu mai rezist de durere. Vă rog din suflet, simt că o iau razna”.

La 06:40, Alexandra a trimis un ultim mesaj familiei: „Nu mai pot”. După câteva zeci de minute a intrat în stop cardio-respirator.

Potrivit medicilor, dimineață, starea tinerei s-a agravat iremediabil. Alexandra a avut o hemoragie masivă, cu sângerare, inclusiv la nivelul căilor aeriene. Deși a fost dusă la Terapie Intensivă, pentru tânăra mămică a fost mult prea târziu.

Conducerea Spitalului Județean de Urgență a demarat o anchetă imediat după deces, pentru a se stabili dacă procedurile medicale au fost respectate.

„S-au efectuat investigații de laborator și paraclinice, conform protocolului în vigoare. Nu s-au impus evacuarea sarcinii în cursul nopții, deoarece sângerarea genitală externă a fost foarte redusă, colul uterin închis, fără semn de avort în evoluție”, a declarat Ioan Asaftei, purtătorul de cuvânt al Spitalului Județean Botoșani.

Ulterior, se va stabili care au fost cauzele decesului tinerei mămici, care a lăsat în urmă urmă un soț îndurerat și trei copii: o fetiță de șase ani și doi băieței de patru și un an.

Stopul cardio-respirator în sarcină. Urgență cardiovasculară la femeia gravidă

Unele afecțiuni cardiovasculare severe în cazul femeii gravide necesită o intervenție chirurgicală de urgență. Cezariana poate reprezenta în astfel de cazuri cea mai mare șansă în salvarea mamei, a fătului sau chiar a ambelor vieți. Sarcina presupune schimbări fiziologice semnificative în organismul femeii. Volumul sangvin, debitul cardiac, frecvența respiratorie și consumul de oxigen cresc. Mai mult decât atât, uterul aflat în continuă expansiune poate produce compresie asupra vaselor iliace și abdominale, cu rezultat în scăderea debitului cardiac și hipotensiune.

Stopul cardio-respirator în sarcină. Cauze

Stopul cardio-respirator apare cel mai frecvent din cauza modificărilor și evenimentelor care se petrec în timpul travaliului:

Stopul cardio-respirator poate fi determinat şi de schimbările fiziologice complexe asociate cu sarcina în sine, cum ar fi:

  • cardiomiopatia congestivă
  • disecţia de aortă
  • embolia pulmonară
  • hemoragia legată de condiţiile patologice asociate sarcinii
Publicat: 23 aug. 2023, 11:44 Autor: Camelia News
Autor: Camelia
A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din București. A lucrat încă din 2009 la ProSport ca intern. In…...
Pe aceeași temă