O mai știi pe Alexandra din formatia A.S.I.A? Uite unde traieste in prezent si cu ce se ocupa

16 03. 2017, 12:43

Puțini poate își mai amintesc de blonduța din trupa A.S.I.A, formație ce în anii 2000 era considerată una dintre cele mai bune de la noi din țară. Alexandra Potora, căci despre ea este vorba, făcea furori atunci când urca pe scenă alături de colegele sale, Anca, Sorana și Irina.

Destinul însă a chemat-o în America, acolo unde a reușit să ajungă în urma unei burse de studii. Cum nu toată lumea ajunge acolo prea ușor, tânăra a profitat de șansă  și nu s-a mai întors pe plaiurile mioritice, dar nici nu am mai urmat o carieră în domeniul muzical.