In urma cu 3 luni, Andreea Banica il aducea pe lume pe fiul ei! Micutul Noah Andrei este acum bucuria intregii familii, mai ales a Sofiei care, initial, nu a vrut un frate sau o sora. Cantareata a facut cateva marturisiri pe blogul sau despre cum s-a schimbat viata ei in aceste luni.
„Noah Andrei a împlinit 3 luni de viață în liniște, armonie, frumusețe, veselie și iubire multă. La început, când am ajuns cu el acasă, mă gândeam cum mă voi descurca? Știu, par o femeie puternică, însă când este vorba despre copii îmi tremură picioarele.
M-am îndrăgostit a treia oară de al meu prunc frumos, liniștit, cu gurița ce îmi seamană, blonduț, cu ochii deschiși (nu se știe ce culoare vor avea, pentru că se schimbă până la un an), un bebeluș care doarme cu muzică și sunete apropiate de cele pe care le-a auzit în burtică. Am descoperit relativ repede că îi place muzica și că îl liniștește, punându-i să cânte prima jucarie primită în dar, după ce își termina lăpticul. Primul surâs m-a lăsat cu gura căscată și îmi doream să îl văd cât mai des. Și, ce credeți? Am început să mă strâmb ca toate alea, făcând fețe-fețe, scoțând sunete haioase pentru ca micuțul Noah să râdă. Vai, este superb să-ți vezi bebelușul râzând și uitându-se la tine ca la o „maimuțică”! Mă tot gândesc oare ce este în mintea lui și ce crede când mă vede purtându-mă așa nebunește.
Băița decurge normal și firesc. Îl dezbrac și îl las în fundulețul gol până se umple cada, apoi îi pun colacul pentru bebeluși și îl bag în cadă să dea din piciorușe. La prima băiță a adormit, îi era somn, apa era călduță și îi plăcea. Ușor-ușor a învățat ce să facă, iar acum dă din piciorușe și se mișcă într-o parte și în alta, iar noi ne bucurăm și îl încurajăm la fiecare mișcare de-a lui. Îi place muuuult lăpticul, iar când îl dorește scoate niște sunete pornind de la cele joase la cele înalte, iar eu mă conformez.
Nu l-am scos în oraș decât o dată; ulterior am decis să îl țin departe de viruși și oameni bolnavi care să intre în contact cu el. Dacă unul din casă răcește, sunt pe el cu pastile, ceaiuri cu lămâie, apă cu sare pentru gât și tot ce mai e nevoie. Eu am luat o mulțime de pastiluțe de plante, ceaiuri cu ghimbir și lămâie și asta m-a făcut să nu răcesc până acum. Ieșim la aer în fiecare zi în curte, pe stradă în cartier, înfofoliți din cap până în picioare și cu fular la nas. Aerul îi face bine și adoarme liniștit.
Cât despre Sofia, vă pot spune că nu își dorea o surioară sau un frățior, însă când a auzit că mami are un bebe în burtică, s-a bucurat și mă întreabă aproape zilnic despre bebe, cum este, ce face. Îi place să stea sa vadă cum șe mișcă. Mă întreabă dacă și ea a făcut la fel, dacă tot așa de mult se mișca. Își dorea mult să doarmă cu mine când îl aveam pe Noah în burtică, însă știa că ar putea fi riscant și mă proteja spunându-mi: da mami, știu că te pot lovi.
După ce am născut, nu am mai scăpat și m-am pomenit cu ea în pat cu noi spunându-mi că vrea să doarmă cu mine și cu Andreiuț (așa îl alintă pe Noah Andrei). Nu trece zi în care să nu îl mângâie, să îl pupe pe cap, să-i cânte. Este iubitoare, protectoare și își dorește să facă cât mai multe lucruri cu el: ar vrea să îl țină în brațe, să doarmă cu el, ba chiar să facă baie cu el. I-am spus că trebuie să mai crească și vor face multe lucruri împreună. Ce pot spune? Abia aștept momentul când se vor juca împreună, vor face lecții și se vor certa pe jucării. Cu siguranță, Sofi va face lecții cu Noah și după câte mi-a spus, își dorește să-l învețe să înoate și să schieze. Deci? Avem profesor bun”, a marturisit Andreea Banica.