Nicușor Dan, candidatul PNL-USR-PLUS la alegerile locale din București, a votat duminică dimineață, venind la secția de votare cu soția și fetița. El a spus că a votat „cu sete” și i-a invitat pe bucureșteni la vot.
”Am votat pentru un oraș extraordinar care are oameni muncitori și creativi și a dovedit că în zona privată poate face ceea ce își propune. Invit bucureștenii să iasă la vot, încă de dimineață, pentru că sunt condiții speciale, votul este mai lent. Am venit cu familia pentru a transmite mesajul că alegerile se desfășoară în condiții de siguranță și pentru a încuraja bucureștenii să iasă la vot”, a spus Nicuşor Dan la ieşirea din secţia de votare.
Deși, campania electorală pentru alegerile locale s-a încheiat sâmbătă dimineaţa, la ora 7,00, Nicușor Dan a făcut un atac la contracandidatul sau, scrie Gândul.
În Bucureşti, se aleg consiliul local şi primarul sectorului, Consiliul General al Municipiului Bucureşti şi primarul general al municipiului Bucureşti. Consiliile locale şi consiliile judeţene se aleg pe circumscripţii electorale, pe baza scrutinului de listă, potrivit principiului reprezentării proporţionale.
Primarii comunelor, oraşelor, municipiilor, sectoarelor municipiului Bucureşti, primarul general al municipiului Bucureşti şi preşedintele consiliului judeţean se aleg pe circumscripţii electorale, prin scrutin uninominal.
Procesul de votare se va desfăşura duminică, între orele 7,00 şi 21,00. Alegătorii care, la ora 21,00, se află în localul secţiei de votare pot să îşi exercite dreptul constituţional. Duminică, în ziua votului, alegătorii care se prezintă la urne sunt obligaţi să respecte măsurile speciale de protecţie stabilite de autorităţi în contextul pandemiei de COVID-19.
Pentru alegerile locale de duminică au fost organizate 18.794 de secţii de votare în întreaga ţară. La scrutinul de duminică se aleg primarii, consiliile locale, consiliile judeţene şi preşedinţii consiliilor judeţene, prin vot universal, egal, direct, secret şi liber exprimat