Nicole Cherry a ajuns de urgenţă pe mâinile medicilor. Artista a transmis un mesaj de pe patul de spital

Publicat: 13 oct. 2023, 11:42 Autor: Hermina Hagianu Vedete

Nicole Cherry se confruntă cu probleme de sănătate. Artista a reuşit să îşi îngrijoreze fanii după ce s-a fotografiat pe patul de spital. Vedeta a mărturisit că trece printr-o perioadă mai grea, din acest motiv este nevoită să ia o pauză de la toate proiectele pentru a se recupera.

Nicole Cherry este fără doar şi poate una dintre cele mai îndrăgite cântăreţe din România. La cei 24 de ani, tânăra se poate mândri cu foarte multe reuşite atât pe plan profesional cât şi personal. Are o familie frumoasă, este mămică, iar alături de ea este un bărbat care o iubeşte necondiţionat. În ceea ce priveşte viaţa profesională, vedeta şi-a făcut un nume în industria muzicală şi are alături de ea sute de mii de fani.

Nicole Cherry a ajuns pe mâinile medicilor

Recent, Nicole a reuşit să îi îngrijoreze pe cei care o urmăresc, după ce a ajuns de urgenţă la spital. În ultima perioadă, vedeta a avut parte de multe probeme, asta pentru că, în urmă cu doar câteva săptămâni fetița ei, Anastasia, a fost răcită.

Iată că acum, artista a fost cea care a avut nevoie de ajutorul cadrelor medicale.

„Cum am început ziua de azi”, a scris Nicole Cherry, la descrierea pozei în care apare cu branula în mână.

Nicole Cherry se confruntă cu probleme de sănătate

Nicole Cherry a transmis un mesaj de pe patul de spital

Pentru a-și liniști fanii, artista le-a explicat de ce a fost nevoită să apeleze la ajutorul medicilor. Se pare că încă de ieri a simțit anumite dureri care nu i-au dat pace și din acest motiv tânăra mămică a decis să meargă la spital, pentru a face un set de analize.

Rezultatele nu au indicat că vedeta ar avea probleme, însă medicii i-au recomandat să se odihnească.

„Sunt bine acum! Mi-am făcut analizele, totul e bine, doar că încă nu mă simt minunat. M-am aranjat puțin că trebuie să filmez neapărat ceva ce nu am apucat ieri, pentru că de ieri am durerile astea. Am tot încercat să mă încarc cu energie pozitivă și să mă gândesc că nu mă doare, dar nu. De dimineață chiar nu am mai putut și aia e, dar o să fiu bine, o să-mi iau câteva zile de odihnă, după ce termin acum de filmat. Aveți grijă de voi!”, a spus Nicole Cherry, pe contul ei oficial de Instagram.

 

Sursă foto: social media

Publicat: 13 oct. 2023, 11:42 Autor: Hermina Hagianu Vedete
S-a alăturat presei în anul 2016, inițial în trustul Intact Media Group, iar din 2019 este redactor la publicația CIAO.RO,…...
Pe aceeași temă
×