Nelu Tătaru, anunț pentru români! ”Este o transmitere comunitară accentuată”

Publicat: 25 iun. 2020, 08:45 Autor: Andreea Voicu Arhiva

În ultimele 10 zile, în România a avut loc o creștere alarmantă a cazurilor de infectare cu noul coronavirus. Ce anunț a făcut ministrul Sănătății Nelu Tătaru. 

Însă, odată ce oamenii nu respectă măsurile impuse de autorități, cele care țin de igienă și distanțare socială, numărul cazurilor crește. Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, a făcut un anunț pe care oamenii îl așteptau demult: oare când vor trece la o ”viață normală”!? Până acum, sistemul medical din România face față numărului de bolnavi de Covid-19. Nelu Tătaru a spus că este o transmitere comunitară accentuată.

„Sunt creșteri asumate câtă vreme nu depășim o creștere progresivă și trecem la o creștere exponențială. Avem 321 de cazuri, în contextul în care 2 zile am avut între 200 și 250. Este o transmitere comunitară accentuată, dar o punem și pe seama celor 3 măsuri de relaxare și pe weekendurile prelungite”, a spus ministrul, conform Antena 3.

Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru: ”Nerespectarea acestor reguli poate duce la o transformare a creșterii progresive într-o creștere exponențială”

De asemenea, ministrul Sănătății Nelu Tătaru atrage din nou atenția oamenilor și spune faptul că dacă nu respectăm regulile, atunci e posibil să ne infectăm. Dacă regulile nu vor fi respectate, atunci vom avea restricții. Totodată, mai ales că există o transmitere comunitară accentuată, trebuie să fim vigilenți și să respectăm toate regulile de protecție. Așadar, trebuie să purtăm mască, să ne spălăm pe mâini și să păstrăm distanțarea socială.

„Nerespectarea acestor reguli poate duce la o transformare a creșterii progresive într-o creștere exponențială și atunci avem și o transmitere comunitară accentuată care va duce la un moment dat, dacă nu respectăm aceste reguli, la niște restricții. Progresiv mergem spre relaxare cvasi-totală, dar aceasta nu se poate produce când avem transmitere comunitară accentuată și vedem că acele reguli de protecție sau de precauție nu sunt aplicate”, a spus Nelu Tătaru.

Publicat: 25 iun. 2020, 08:45 Autor: Andreea Voicu Arhiva
S-a alăturat presei în anul 2017, inițial începând să capete experiență în trustul Intact Media Group, iar ulterior a făcut…...
Pe aceeași temă