”Muza adormita” a lui Brancusi, vanduta la un pret record! Cine e misteriosul cumparator. A devenit cea mai scumpa opera de arta a artistului roman

Publicat: 16 mai 2017, 11:35 Autor: Echipa Ciao.ro Life
''Muza adormita'' a lui Brancusi, vanduta la un pret record! Cine e misteriosul cumparator. A devenit cea mai scumpa opera de arta a artistului roman
foto: Muzeul Metropolitan de Arta din New York
foto: Muzeul Metropolitan de Arta din New York

Un cumparator anonim a oferit 57,3 milioane de dolari pentru o opera a lui Constantin Brancusi. ”Muza adormita” a facut parte din licitatia casei Christie’s, desfasurata la New York. Aceasta a devenit cea mai scumpa opera a artistului roman. Precedentul record pentru o sculptura de Constantin Brancusi era de 29 de milioane de euro, pret platit in 2009.

Lucrarea, turnata in bronz la Paris, marcheaza inceputul lucrarilor de forma abstracta ale celebrului artist roman. Casa de licitatii Christie’s din New York estimase sculptura initiala la un pret cuprins intre 20 și 30 milioane de dolari, dar ulterior a ridicat estimarea la 25-35 milioane de dolari.

Pasionatii de arta s-au intrecut, luni seara, la New York, in oferte transmise prin telefon, dar in cele din urma lupta finala pentru sculptura s-a dat intre un dom si o doamna aflati in sala de licitatie, care au reprezentat foarte probabil alte persoane sau institutii, si un cumparator care a licitat la telefon.

''Muza adormita'' a lui Brancusi, vanduta la un pret record! Cine e misteriosul cumparator. A devenit cea mai scumpa opera de arta a artistului roman
foto: Muzeul Metropolitan de Arta din New York

La 49,5 milioane de dolari, conducătorul licitației, a întrebat ”Vom ajunge la cifra cea mare?”, referindu-se la 50 milioane de dolari, însă așteptările i-au fost depășite când prețul a ajuns repede apoi la 51 milioane de dolari, făcându-l să exclame ”Cine ar fi crezut?!”. Oferta finală a venit din partea domnului prezent în sala de licitație și este de așteptat ca presa americană să dezvăluie cine a fost cumpărătorul sau pentru cine a cumpărat. ”Un preț mare pentru o lucrare minunată! Și un record mondial”, a declarat conducătorul licitației după ce a adjudecat lucrarea la prețul final de 51 milioane de dolari, diferența până la 57.367.500 dolari constituind comisionul care revine casei de licitații.

 Sculptura este singura din cele două din seria Muza adormită care se mai află în proprietate privată, fiind achiziționată de un colecționar francez chiar de la sculptor, celelalte fiind expuse la muzee din Paris, Chicago sau New York. Muza adormită este fapt o dezvoltare a lucrării Somnul, realizată în 1908 și aflată la Muzeul Național de Artă al României din București. Muza a fost realizată un an mai târziu, în 1909, mai întâi în marmură, iar ulterior șase copii ale sale au fost turnate în bronz la Paris, în celebra tehnică a cerii pierdute.

Sursa: profit.ro.

 

Publicat: 16 mai 2017, 11:35 Autor: Echipa Ciao.ro Life
Pe aceeași temă