Motivul pentru care Marian Nistor și Dorina Paraschiv nu ies niciodată din casă neasortați!
Unul dintre cele mai simpatice cupluri din showbiz, Marian Nistor și Dorina Paraschiv, au trecut testul timpului și au demonstrat că sunt suflete pereche. Ca să-și întregească aceste convingeri, cei doi și-au creat o ”istorie” și când vine vorba de aparițiile publice: nu ies niciodată din casă neasortați!
De când s-au văzut prima oară au simțit că sunt suflete pereche. Iar asta se vede lesne, căci se completează în viața de zi cu zi. Dovadă că și atunci când ies pe stradă se asortează!
Marian Nistor și jumătatea sa, Dorina Paraschiv, nu ies niciodată separat din casă. Și se îmbracă doar în culori care să exprime armonia.
Solistul celui mai popular grup din vremea comunismului, Savoy, și soția sa, duc mai departe povestea lor de dragoste după reguli parcă adolescentine. De dragul soțului, Dorina a împrumutat obiceiul de a purta bentițe. Pentru Marian Nistor acest obicei are o semnificație aparte însă!
“Eu sunt fan 100% Ilie Năstase. Pentru mine și nu numai este un geniu, un adevărat geniu al tenisului și dânsul o purta în teren. Pentru noi a devenit un brand. Eram la un spectacol și Mirabela mi-a spus: Poart-o și pe stradă Marian și am pus bentința, am ascultat-o. Lumea când mă întâlnește pe stradă, rar se întâmplă să nu o am, dar nu își dau seama că, de fapt, în momentul în care nu am bentința pe cap, am o șapcă, dar deasupra pun bentița. Oamenii mă întreabă: Dar banderola unde e? Eu le zic: Uitați-vă mai sus! Avem o păpușă, seamănă cu Dorinuța, i-am adus-o din Moscova și i-am pus bentiță”, a spus Marian Nistor într-un interviu.
Cum a început povestea lor de dragoste
Considerată de unii ca fiind una dintre cele mai frumoase relații, dar mai ales longevive, din showbiz, povestea dintre cei doi artiști a pornit după o întâmplare ”bulversantă”, recunoaște Marian Nistor. Pe post de Cupidon a fost celebra căţeluşă a familiei, Cora!
”Ne-am reîntâlnit după ani şi ani în culisele unei emisiuni. Cora, căţeluşa care a trecut în nefiinţă între timp, s-a cuibărit fix în braţele Dorinei şi n-a mai vrut să plece. M-a bulversat şi în acelaşi timp m-a făcut să mă gândesc la un fapt ceresc. Am rugat-o să aibă grijă de căţeluşa mea până ies din studio şi, după emisiune am rămas nedespărţiţi”, a povestit solistul în vârstă de 78 de ani.
Care mărturisește, de asemenea, care este secretul relației lor.
”Noi zilnic învăţam să ne reîndrăgostim. Foarte important, nu ne-am minţit niciodată, iar certurile ne-au unit mai mult. Asortarea în culorile preferate reflectă apropierea noastră”, a mai povestit cântărețul.