Moșii de iarnă 2020. Când sunt Moșii de iarnă în acest an. Tradiții și obiceiuri

Publicat: 03 feb. 2020, 13:04 Autor: Elena Life
Moșii de iarnă 2020. Când sunt Moșii de iarnă în acest an. Tradiții și obiceiuri

Moșii de iarnă 2020. Când sunt Moșii de iarnă. În fiecare an, în ziua de sâmbătă de dinaintea duminicii Înfricoșătoarei Judecăți (Lasata secului de carne), creștinii ortodocși își pomenesc mortii. Moșii de iarnă sau Sambata mortilor vor fi anul acesta pe 22 februarie.

În această zi, în Biserică se pomenesc persoanele care nu au avut parte de slujbe rânduite la înmormântare. Pentru că mulți creștini au murit pe neașteptate și fără pregătirea necesară, Biserica face mijlocire pentru toți aceștia, ca să se bucure de fericirea veșnică.

Moșii de iarnă 2020. Conform datinilor străvechi, în unele zone ale țării bătrânii povestesc cum sufletele morților vin în această zi pe pământ. În această zi, credincioșii dau de pomană mâncare gătită pentru că spiritele să ii ocolească. Sufletele trecute în neființă vin să se hrănească cu mireasma și aburii bucatelor pe care credincioșii în gătesc, astfel încât să le ajungă întreg anul.

În această zi obiceiul cere să se dea de pomană sarmale, plăcintă, vin, colivă, colaci, fructe sau chiar și lumânări aprinse. La mormintele rudelor oamenii trebuie neapărat să aprindă cel puțin două lumânări, care au rolul de a încălzi sufletele morților.

Cei bătrâni își aduc aminte că Moșilor de iarnă li se mai spunea și Moșii de piftii și sâmbăta piftiilor. Mai mult, această este singură zi în care se mănâncă răcituri sau piftii. Dacă acestea nu erau mâncate în totalitate în aceeasta zi, a două zi erau aruncate. Altfel, frigurile și-ar fi făcut apariția în timpul verii.

Moșii de iarnă 2020. Ce se întâmplă dacă lucrezi de Moșii de iarnă

De asemenea, se obișnuiește că în această zi să nu se lucreze. Toate femeile care nu țin cont de acest avertisment sunt pedepsite să tremure precum piftia și să li se întoarcă pomană dată. Mai mult, această zi trebuie respectată cu sfințenie pentru a te feri de nebunie.

Pentru praznicul Moşilor de Iarnă se pregătesc toţi creştinii, săraci sau bogaţi, fiecare după posibilităţile sale materiale.

Moșii de iarnă 2020. În ziua Moşilor de Iarnă, dar şi în toate sâmbetele dedicate pomenirii morţilor până la Sfintele Paşti, creştinii păstrează legătura cu cei dragi, plecaţi la viaţa de Dincolo, prin participarea la slujbele de comemorare, prin rugăciuni, prin milosteniile pe care le fac pentru cei adormiţi din familia lor.

Citește și: Rugăciunea puternică pe care Arsenie Boca o rostea în fiecare seară. Te ajută în orice situație

Publicat: 03 feb. 2020, 13:04 Autor: Elena Life
Autor: Elena
Deși a studiat Dreptul, Elena Toader iubește să scrie, având o experiență vastă în domeniul jurnalismului. Și-a început cariera în…...
Pe aceeași temă