EXCLUSIV | Monica Tatoiu, sfat pentru toți tinerii din România: „Nu îndemn pe nimeni să facă copii și jurăminte de veșnicie înainte de 35 de ani”

Publicat: 21 sept. 2023, 17:26 Autor: Dora Bazavan Vedete

Ce schimbări ar face Monica Tatoiu în învățământ și în politică, de ce nu crede că o să fie votată și când se visează soacră mare, femeia de afaceri a stat de vorba exclusiv pentru Ciao.ro! Am aflat când își va pune proteză la genunchi și cum s-ar fi descurcat în zilele noastre cu o pensie mică!

Ce părere aveți de începerea școlilor? Multe instituții de învățământ de stat și-au schimbat programul din cauza renovărilor școlilor și copiii sunt puțin dați peste cap. Cum vedeți asta? E de bine, e de rău?

Școlile au doi finanțatori, Ministerul Invățământului care plătește profesorii și Consiliile locale care finanțează infrastructura. Renovarea școlilor ține de modul în care administrațiile locale au încheiat și monitorizat pe timpul verii contractele. Acolo trebuie verificări serioase. Curtea de conturi ar trebui să înceapă controale acolo. Ce firme, ce bonitate, ce istoric, ce sume, etc. Este inadmisibil după 30 de ani de la revoluție să lucrezi în 3 schimburi cu orele diminuate și vulnerabilitatea elevilor obligăți să învețe după amiază, când procesul de învățare este afectat biologic. Există spații, am văzut când a fost vorba de refugiați. Ele nu sunt gestionate în beneficiul copiilor României.

Monica Tatoiu, sfat pentru toți tinerii din România

Ce ați schimba dumneavoastră în învățământul românesc?

Educația trebuie resetată pe principiul „Education great again”. Simplificarea liniilor de comandă și finanțare. Desființarea școlilor neperformante și înlocuirea lor cu microbuze școlare care să ducă copiii în unități școlare cu profesori calificați. Reducerea numărului de discipline corelat cu numărul de ore săptămânal. Desființarea inspectoratelor școlare. Criterii simple de evaluare a actului educațional. 6% din PIB alocat educației. Salarizarea profesorilor la standarde europene. Sunt multe de făcut dar este nevoie de voință politică.

Cum vedeți educația în viitor? Sunteți de acord cu inteligența artificială? Rămân românii fără locuri de muncă și din această cauză a tehnologiei viitorului?

Al este un integrator de informație. Informația nu produce cunoaștere fără intervenția inteligenței umane. Informatizarea AI în activitățile standardizate eliberează resurse umane care au nevoie de formare specială pentru monitorizarea proceselor automatizate. Cine creează curicula și cine vor fi formatorii? Va dura și piața liberă va genera soluții dacă statul nu intervine brutal.

„Nu îndemn pe nimeni să facă copii și jurăminte de veșnicie înainte de 35 de ani”

Vă pregătiți să candidați în anul alegerilor? La ce ați renunța serios pentru o carieră în politică?

Democrația se bazează pe voturi. Oamenii votează emoțional. Vor cu sufletul în rai și de la stomac în jos în iadul plăcerilor. Refuză adevărurile care îi obligă la responsabilități. Așa că la ceea ce spun și vreau să fac nu m-ar vota nimeni.

În politică în ultima vreme se intră pentru finalizarea rapidă a studiilor, eu le-am finalizat de multă vreme.
Facere de bine cu forța nu se poate. Așa că fiecare popor are conducătorii pe care îi merită după cât dă individual societății de la care așteaptă paradisul.
În sport există jucători și arbitri. Postura de arbitru este cea care mi se potrivește în acest context.

Care este cea mai de succes investiție pe care ați făcut-o dumneavoastră, ca femeie de afaceri?

Am investit în România cumpărând titluri de stat. Dobândă mai mică dar sigură. Și am investit în educația copilului meu și a mea.

Dacă ați avea o pensie mică, de 1500 lei, să zicem, ce ați face mai întâi cu ea și cum ați drămui banii?

Un profesor bun de matematică nu moare de foame până moare.

Se întâmplă tot felul de nenorociri la volan din cauza tinerilor care nu iau viață în serios! Ce decizii ați lua dumneavoastră în acest sens?

Tineri la volan: condiționarea accesului la obținerea carnetului de valoarea notei la purtare din liceu, evaluarea psihologică mai complexă pentru dosar, asigurare suplimentară pentru vehiculele conduse în primul an după obținerea carnetului. Înțelegeți de ce nu mă votează nimeni!

Atunci când vă uitați la TV, la ce o faceți cel mai des?

La TV mă uit mai puțin. Doar filme de dragoste, Diva…Informații pe net din surse externe, Reuters și Bloomberg.

V-ați gândit să vă lansați un podcast? Cred că ar fi unul de succes! Sau un reality show despre viața dumneavoastră?

Podcasturile în România s-au diluat. Prea multe fete care se repetă.

Ce vacanțe mai urmează pentru Monica Tatoiu? Ce ați rezervat de acum pentru Revelion, sărbătorile de iarnă?

Plec la „studii de caz” în America, în luna octombrie, la scufundări în Guadelupe în Noiembrie, iar scufundări, de Revelion, în Bonaire.

Cum stați cu sănătatea? Unde vă doriți să vă mai ducă picioarele în viitorul apropiat?

Îmi pun proteză la genunchi anul viitor, în luna februarie.

Își dorește Monica Tatoiu să fie soacră mare? Îl cicăliți pe fiul dumneavoastră în acest sens? Vă doriți nepoți?

La cât s-a prelungit viața nu îndemn pe nimeni să facă copii și jurăminte de veșnicie înainte de 35 de ani.

Publicat: 21 sept. 2023, 17:26 Autor: Dora Bazavan Vedete
Am terminat Facultatea de Filosofie și Jurnalism din cadrul Universității "Spiru Haret" și mi-am dorit întotdeauna să profesez în acest…...
Pe aceeași temă
×