Monica Anghel a împlinit 50 de ani. Cum arată în prezent viaţa celebrei artiste

Publicat: 03 iun. 2021, 10:41 Autor: Hermina Hagianu Vedete

Monica Anghel și-a aniversat ziua de naștere în urmă cu câteva zile! Celebra artistă a împlinit 50 de ani, iar în cadrul unui interviu a povestit cum arată viaţa sa în prezent. 

Monica Anghel este fără doar şi poate una dintre cele mai apreciate artiste din România.

Vedeta povesteşte că este fericită pentru că evenimentele au reînceput, mai ales că în ultima perioadă i-au lipsit foarte mult. Cât despre vârsta pe care a împlinit-o pe 1 iunie, artista mărturiseşte că se simte excelent şi se simte mândră cu toate lucrurile pe care le-a realizat până în prezent.

”Sunt în București, de ziua mea am ieșit la o pizza cu Aviv și cu o prietenă, cu fetițele ei. Mă simt perfect la 50 de ani. Sigur, mă mai doare un șold, dar mă simt foarte tânără. E important cum te porți și cum îți porți vârsta. Eu sunt mândră de anii mei, pe care i-am împlinit pe data de 1 iunie. Să trăiești, înseamnă cel mai mare dar pe care ni l-a dat Dumnezeu. În privința concertelor, am început de duminică seară, când am avut un eveniment după atâta pauză. Lucrurile încep să funcționeze…

M-am vaccinat și eu și întreaga familie cu Pfizer, mai puțin cumnata mea, care alăptează. Acesta se făcea la clinica la care am mers, nu am ținut neapărat să fac un vaccin anume. Nu am avut nicio reacție adversă, de niciun fel, n-am avut nimic. Noi am făcut și rapelul, fratele meu l-a făcut cu 2-3 săptămâni mai târziu, așa a fost programat. Mai am un eveniment la care trebuie să cânt pe data de 4 iunie. Deja au dat legea, ești obligat să faci test PCR, fie să ai vaccinul, să poți participa la un eveniment public”, a declarat Monica Anghel pentru click.ro.

Monica Anghel a slăbit spectaculos!

Cântăreaţa a apelat la regimul disociat şi a slăbit iniţial 20 de kilograme, iar pe restul le-a dat jos treptat.

Monica Anghel a pierdut în jur de 30 de kilograme, însă dieta nu a fost suficientă. Acum cântăreața are o viață mult mai activă, iar pentru că își dorește ca toată lumea să îi urmeze exemplul a decis să scrie o carte în care să povestească cum a reuşit.

„Am reuşit să pierd 20 de kilograme în 5 luni prin regimul disociat. Practic, 3 zile mâncăm carne, inclusiv mezeluri, organe şi tocătură – fără orez. Următoarele trei zile erau dedicate legumelor şi fructelor… şi aici era permis orice în afară de orez, mazăre, fasole verde, cartofi, banane, seminţe, fistic, pere, struguri şi fructe confiate.

Apoi urmau zilele de lactate, unde era permis orice, inclusiv smântână. Chiar şi când mergeam la restaurant comandăm un platou cu mai multe sortimente de brânză.

Am reuşit să scap de 20 de kilograme… e mare lucru. Am pierdut 7 kilograme chiar în primele două săptămâni, iar după aceea nu am mai dat jos nimic timp de o luna. Mă frustra puţin ideea, însă ştiam de la soţul meu că aşa se întâmplă – după o slăbire bruscă se petrece una treptată. Chiar şi organismul se obişnuieşte cu un anumit regim de alimentaţie şi nu mai reacţionează aşa surprins”, povestea vedeta, potrivit click.ro.

 

 

Sursă foto: Instagram

Publicat: 03 iun. 2021, 10:41 Autor: Hermina Hagianu Vedete
S-a alăturat presei în anul 2016, inițial în trustul Intact Media Group, iar din 2019 este redactor la publicația CIAO.RO,…...
Pe aceeași temă