După naștere, principala problemă a femeilor este lupta cu kilogramele în plus. Unele dintre ele fac eforturi uriașe pentru a reveni la formele de dinaintea sarcinii, iar altele se înfometează. Misha, soția lui Connect-R, cu toate că este mămică, are un trup foarte bine lucrat și a reușit să slăbească foarte ușor după naștere.
“Nu țin dietă. Mănânc de toate. Mă chinui de două luni să merg la sală, dar nu am ajuns. Mănânc hamburgeri și nu mă pot abține de la ciocolată”, ne-a povestit ea.
Misha a atras atenția tuturor prin frumusețea ei răpitoare, dar cum frumusețea are și ea costul ei, părul Mishei s-a degradat așa că a optat pentru un șaten care îi pune în evindență parcă și mai bine trăsăurile.
Cu toate că atât ea cât și soțul ei, Connect-R, se învârt în lumea showbizului autohton, nu se mai pune problema de gelozii între ei. “Am trecut peste astea. El este persoană publică și e normal să aibă fane. Puțină gelozie este indicată într-o relație pentru că acolo unde este iubire, clar există și un gram de gelozie”, ne-a mai spus ea.
Misha și Connect-R s-au cunoscut în 2013, iar tot în același an au devenit soț și soție. Un an mai târziu se năștea primul lor copil, o fetiță pe nume Maya de care cei doi sunt mândri și nu ezită să le împărtășească și prietenilor din mediul virtual dragostea pe care o simt pentru cea mică.