Mirela Vaida este un nume răsunător în media din România. Împlinită ca profesionistă, într-un mariaj fericit, cu trei copii, Mirela Vaida este un exemplu de împlinire pe toate planurile.
Din exterior se vede doar fericirea, iar uneori oamenii sunt tentați să judece după aparențe, însă povestea de viață a Mirelei Vaida este mult mai complexă și presărată cu momente foarte dificile.
În podcastul lui Teo Trandafir, „Gând la Gând cu Teo”, prezentatoarea TV și-a deschis sufletul și a vorbit cu sinceritate despre o perioadă grea din viața sa, aceea în care își dorea să devină mamă, însă lucrurile nu se concretizau. Până să aibă cei trei copii, Mirela Vaida a pierdut trei sarcini, dintre care două în timp ce era pe scenă.
Cea de-a treia sarcină pierdută a fost un caz atât de rar, încât medicul care îi monitoriza starea de sănătate a spus că nu a văzut un astfel de caz decât în cărți.
„Știi ce s-a întâmplat atunci cu sarcinile? Cred că am avut și niște probleme pentru că am avut nevoie de o intervenție laparoscopică, să-mi pot rezolva problemele, niște fibroame, cum au femeile la un moment dat… (…) A fost un moment foarte greu. Eu îmi doream deja.
Eram căsătorită cu soțul meu de 6 ani. Aveam 30 și… Se făcuse 2014. Rămăsesem însărcinată de două ori și tot pierdeam sarcini. Atunci am zis că e o problemă.
A trebuit să merg la foarte multe investigații pentru că deja mă panicasem. A trebuit să am parte și de aceste intervenții laparoscopice de care îți spuneam, pe care foarte multe femei le fac astăzi.
Doctorița care m-a operat mi-a zis că a fost foarte complicat, că în loc de o oră a durat patru ore și că ea crede că va fi nevoie de fertilizări in vitro pe viitor. Iar plânsete, iar depresie. Și m-am rugat la Dumnezeu, asta am făcut.” Citește mai multe aici.
Foto: social media