Mirela Vaida, despre carieră și viața de familie! ”Viața e goală fără copii, fără ei suntem incompleți”

05 01. 2021, 13:40

Are o familie frumoasă, o carieră de succes, prezentatoare TV, artistă și mereu prezentă la cele mai frumoase evenimente! Mirela Vaida a vorbit într-un interviu despre viața de familie, despre provocările primite în viață și despre relația de cuplu.

Să mergi să joci pe scenă la teatru, să mergi la emisiune și să ai grijă și de trei copii este, cu adevărat, o provocare! Cum reușește Mirela Vaida să facă față și cum își face timp și pentru familie: ”Eu nu iau serviciul meu ca pe un serviciu special. Din contră, eu lucrez cam 5 ore pe zi, cu tot cu pregătirea emisiunii. Sunt oameni care lucrează şi mai mult de 12 ore pe zi, am chiar eu colegi avocați, judecători, oameni care stau de la 8 până la 7 seara la birou, şi atunci îmi dau seama că eu nu sunt cu nimic mai brează decât ei. Pentru că toți avem acelaşi ritm”.

Mirela Vaida a continuat în interviul pentru Viva: ”Am avut perioade în care nu am avut bonă, chiar acum suntem într-o perioadă în care nu avem nici bonă, nici soacră, nici ajutor în casă. Eu și soțul meu suntem cei care ne ocupăm de cei trei copii. Eu sunt cea care face mâncare, soțul meu cumpărăturile, cu toți copiii după el, el îi duce la grădi şi îi aduce, îl culcă pe cel mic, împreună facem curățenie, împreună tundem gazonul, plătim facturile. Împreună le organizăm pe toate, pentru că amândoi ne-am asumat că suntem părinții acestor trei copii şi nu trebuie să avem 100 de oameni pe lângă noi care să ne rezolve problemele”.

Prezentatoarea TV de la Antena 1 a mărturisit că atribuțiile se împart, fiind un lucru foarte important într-o familie. Există momente când soțul o conduce la muncă, alături de copii, apoi acesta se întoarce să aibă grijă de cei mici. Așa cum spune și Mirela Vaida, toți formează o echipă și au grijă unul de celălalt.

Mirela Vaida: ”Viața e goală fără copii, fără ei suntem incompleți”

Când vine vorba despre activitățile casnice, Mirela Vaida mărturisește că în weekend gătește, fiind și un lucru care o relaxează. Face curățenie și coace pâine. Seara, vedeta merge la spectacol, atunci când are loc unul, și chiar o ia și pe micuța Carla cu ea, fiind fascinată de scenă. Pe de altă parte, Mirela Vaida a mai mărturisit că ”fără copii nu mai avem sens”, iar oricând pleacă alături de soțul ei într-o excursie de o zi sau două, realizează că se plictisesc fără cei mici.

”Soțul meu este un om foarte cerebral, foarte rațional, care vede ce se întâmplă în jurul nostru, care vede că aceşti copii au nevoie de noi. Crezând că avem nevoie de odihnă doar noi doi, am avut mici escapade, de un weekend, la munte, la mare sau într-un citybreak, şi ne-a fost atât de dor de ei, şi ne-am cam plictisit fără ei, încât ne-am dat seama că noi fără copii nu mai avem sens.

Viața e goală fără copii, fără ei suntem incompleți şi ne-am întors rapid acasă. Nu există că nu mai ai viață de cuplu. Bine, nu mai eşti ca la început, dar e alt nivel de relație, de familie, nu putem compara lucrurile”, a mai spus vedeta.

Sursă foto: Capturi video Youtube