Mircea Radu, din nou pe micul ecran! Revine cu un reality show de senzație: „Vom plânge şi ne vom emoţiona”

Publicat: 29 nov. 2019, 18:35 Autor: Simona Vedete

Îndrăgitul prezentator revine la Televiziunea Română pentru a fi alături de mai mulți tineri în reality show-ul, „Down the road. Aventura“, difuzat în curând la TVR1.

Astfel, vreme de opt zile, Mircea Radu îi va însoţi pe copt tineri cu Sindromul Down care pornesc într-o aventură de senzație. Pe parcursul întregii călătorii, prezentatorul de televiziune va deveni cel mai bun prieten în aventura lor, reuşind să treacă împreună printr-o serie de experienţe de neuitat, care le vor schimba perspectiva asupra vieţii.

„Cred că „Down the road. Aventura“ va fi un «hit». Dincolo de asta, va fi un program iubit de telespectatori, pentru că putem fi martori la aventura vieţii unor tineri. Plecăm într-o excursie, în care nu contează destinaţia, ci doar călătoria. În decursul celor opt zile în care vom fi împreună, ne vom distra, vom râde, vom plânge şi ne vom emoţiona.

Vom trece prin toate stările de la bucurie la tristeţe, de la reţinere la voinţă şi curaj. La început, mi-am zis că voi fi alături de tineri în călătoria vieţii lor. Apoi, mi-am dat seama că ei m-au luat pe mine în călătoria vieţii mele, într-o călătorie interioară a celui care sunt şi a celui care cu siguranţă am devenit după întâlnirea cu prietenii mei speciali“, a declarat Mircea Radu, potrivit Adevărul.

De-a lungul timpului, Mircea Radu a fost gazda unor programe difuzate de TVR, precum „Telejurnal“, „ÎnTrecerea anilor“ şi coprezentator „Femei de 10, Bărbaţi de 10“, alături de Marina Almăşan.

Însă în decembrie 2017, Mircea Radu a părăsit TVR pentru a se întoarce în Antena 1, pentru a prezenta show-ul, „Ie, Românie”. Fiindcă producţia n-a avut însă audienţa aşteptată a fost mutată din grilă după câteva ediţii.

Formatul original, „Down the road“, este produs de VRT, Belgia şi a înregistrat un real succes în ţara de origine, unde deja a ajuns la cel de-al treilea sezon. Se difuzează şi în Statele Unite şi a primit numeroase premii internaţionale, precum AIB Impact Award 2019, Rose d’Or 2018 | Award Best Reality & Factual Entertainment, World Media Festival Hamburg şi New York Festivals TV & Film Awards.

Publicat: 29 nov. 2019, 18:35 Autor: Simona Vedete
Pe aceeași temă