Mircea Beuran a fost demis. Medicii au întrerupt activitatea la spitalul Floreasca

Publicat: 06 ian. 2020, 15:12 Autor: Hermina Hagianu News
Mircea Beuran a fost demis. Medicii au întrerupt activitatea la spitalul Floreasca

Medicul Mircea Beuran a fost demis după ce pacienta care a ars pe masa de operații a murit. Medicii, asistentele și spitalul au primit amenzi de 30.000 lei.

„În urma analizei întregului material probator avut la dispoziție, concluziile cercetării administrative dispuse de SCUB sunt că incidentul s-a produs ca urmare a unor erori umane, comise de către echipa operatorie. Din raport reiese că domnul prof. dr. Mircea Beuran, ca șef al Secției Clinice de Chirurgie III a încălcat 10 obligații din cele 33, asumate prin contractul de administrare al secției. Date fiind măsurile dispuse din cercetarea administrativă s-a luat, printre altele, și decizia încetării contractului de administrare a prof. dr. Mircea Beuran, din calitatea de șef al Secției Clinice de Chirurgie III”, se arată într-un comunicat transmis de Ministerul Sănătății.

Între timp, Autoritatea Națională de Management al Calității în Sănătate (ANMCS) a suspendat procesul de acreditare al Spitalului Floreasca, pentru că incidentul nu a fost raportat de conducerea unității medicale.

Serviciul Omoruri al Poliției Capitalei a deschis un dosar penal de ucidere din culpă în acest caz.

Mai mulți medici din Spitalul Floreasca protestează față de demiterea de la șefia Secției de Chirurgie a medicului Mircea Beuran și anunță că, „pentru a se proteja reciproc”, vor întrerupe activitatea și vor asigura asistența medicală numai pentru urgențe.

„Comunitatea medicală din Spitalul Clinic de Urgență București Floreasca dorește să își exprime îngrijorarea față de felul în care este tratat un incident medical regretabil și de lipsa respectului și deontologiei a tuturor celor implicați. Este îngrijorător cum este prejudiciată imaginea unor medici de prestigiu și a unuia dintre cele mai renumite spitale din România. Este regretabil că inainte de finalizarea oricărei anchete să fie demis din funcție prof. dr. Mircea Beuran”, se arată în comunicatul semnat de mai mulți medici de la Floreasca.

Aceștia solicită Ministerului Sănătății să ancheteze incidentul, dar mai ales situația care a permis ca acest incident să se întâmple.

„Dorim să semnalăm că situația spitalului este extrem de gravă și că această situație se poate repeta în fiecare zi oricărui medic care își desfășoară activitatea în spital. În aceste condiții, medicii au decis întreruperea activității atât în interesul nostru, cât și al pacienților, pentru a ne proteja reciproc. Vom asigura asistența medicală numai pentru urgențele majore conform legislației în vigoare”, mai precizează sursa citată.

Publicat: 06 ian. 2020, 15:12 Autor: Hermina Hagianu News
S-a alăturat presei în anul 2016, inițial în trustul Intact Media Group, iar din 2019 este redactor la publicația CIAO.RO,…...
Pe aceeași temă