Mircea Badea este, cu adevărat, unul dintre cei mai apreciați jurnaliști din România și are o deschidere largă către public, mai ales datorită gândirii sale.
Totuși, în ultima perioadă, Mircea Badea a luat o decizie mai neobișnuită pentru ”acest secol”, căci jurnalistul dorește să își închidă contul de Facebook care a strâns peste 300.000 de urmăritori, iar postările sale primesc mii de aprecieri și sute de comentarii.
Mircea Badea a mărturisit că are probleme cu contul respectiv, nu i se mai postează mesajele, dar chiar și-așa, jurnalistul susține că nu vrea ”să rămână neexprimat”, căutând o altă soluție pentru a-și publica ideile, în scris.
„La mine nu mai merge bine Facebook-ul. Nu mai pot să accesez de pe aplicațiile de telefon, nu mai merge pe laptop. Pot să postez un articol din trei, prin niște artificii. E foarte posibil să renunț la contul de Facebook, în sensul în care să nu postez pe el. Să văd unde mă reorientez, dar nu vreau să rămân neexprimat.
Am tot încercat, am făcut teste, tastam litere, postam. Lumea zicea:bă ăsta o fi nebun, a făcut atac cerebral? Încă nu. Am făcut tot felul de experimente. Nu merge, nu merge. Asta e”, a spus Mircea Badea, potrivit Antena 3, citează Cancan.
Mircea Badea a fost prins de polițiști pentru nerespectarea regulilor de circulație. Prezentatorul TV a povestit în cadrul emisiunii pe care o prezintă, cum a fost prins de polițiștii rutieri pentru depășirea limitei legale de viteză.
„Veneam de pe DN1 și exact la ieșirea din pasaj era miliția care stătea cu radarul și te lua din pasaj. Desigur că mă trage pe dreapta și zice: „Bună seară, actele!” Îi dau actele, eu nu vorbesc cu ei niciodată. Dacă mă întreabă „ați băut?” le răspund, dar altfel nu. M-au oprit pentru nimic, nu mi-a luat carnetul. Mi-a dat o amendă.
Am stat 20 de minute, cu alți patru. Unul dintre ei avea o mașină de vreo 200 de mii de euro, îți dai seama ce l-a afectat pe ăla că a plătit o amendă de 200 de lei. Probabil depășise viteza, în pasaj, la 1.30 noaptea. Când ieși din pasaj pe mijlocul DN1 e zid de beton, nu traversează nimeni. Am stat 20 de minute și mă gândeam că în timpul ăsta unii își riscă viața.
Nici nu știu cu cât am depășit viteza, cât scriau ei procesul verbal mă gândeam că unii își riscă viața, alții salvează vieți. M-au apucat niște spume pe milițienii ăia, multe ar fi putut să facă. Ei au ales să stea la prinzătoare, în tunel, pe DN1. Atât i-a dus capu’ pe ei și asta li s-a părut lor că e de făcut.
20 de minute l-am blestemat din tot sufletul meu. Și pe ceilalți 3. Pe ăia 4 i-am blestemat cu o intensitate…Zice „observații aveți”, io zic „nu”. Și zice „multă sănătate” …”, a relatat Mircea Badea la „În gura presei”.