Mirabela Dauer a trecut, recent, printr-o experiență traumatizantă. Artista a dezvăluit, în urmă cu ceva timp, că a fost diagnosticată cu cancer.
Invitată în cadrul unei emisiuni de televiziune, îndrăgita artistă a dezvăluit momentele cumplite prin care a trecut și cum a reușit să rămână un om pozitiv și cu încredere în Dumnezeu. Mirabela Dauer a mărturisit că a fost diagnosticată cu cancer în ianuarie 2017. Aceasta și-a făcut analizele după s-a simțit obosită câteva zile la rând, dar nu s-ar fi așteptat niciodată la o astfel de știre din partea medicilor.
„Pe 28 ianuarie împlinesc 3 ani de când am vorbit cu medicul să fac analizele. Aveam o oboseală și am început cu un RMN. Mi-am făcut și CT. Analizele mi-au ieșit bune, cu o infecție, dar eu am mici infecții. A venit doctorul la mine și mi-a zis că am cancer. Apoi m-am internat la spital, iar marți m-a pus pe masa de operație. Aceasta a durat 6-7 ore”, a declarat Mirabela Dauer.
Vedeta nu s-a lăsat doborâtă de veste, ci și-a pus întreaga încredere în echipa de medici care s-a ocupat de ea și căreia îi este acum extrem de recunoscătoare. A fost supusă unei intervenții care a durat mai bine de șase ore. Lucrurile s-au complicat puțin, dat fiind că boala avansase și la nivelul vezicii. I s-a extirpat un rinichi, i-au fost scoși 52 de ganglioni și apoi a urmat tratamentul la vezică.
În tot acest timp, Mirabela Daur nu și-a pierdut forța de a lupta, dorința de viață și optimismul. A urmat cu strictețe sfaturile medicilor și a avut încredere în Dumnezeu.
„Totul la mine s-a întâmplat cu sufletul deschis, cu o mare încredere în medici, cu o mare încredere în Dumnezeu și am zis că nu are cum, am atât de multe de spus, nu are ce să mi se întâmple. Telenovela mea continuă de atunci. În fiecare lună, de doi ani îmi bagă direct in vezică vaccinul BCG (un vaccin împotriva tuberculozei). Mă simt relativ rău două zile dupa aceea, fac un pic de febră, ceea ce lumea spune că e bine. În plus, la trei luni fac o citoscopie. De un an, nu mai scoate nimic la aceasta citoscopie. Mai am un singur vaccin de facut. Cu ajutorul prietenilor mei din Germania, care mi-au făcut rost mereu de aceste fiole, si cărora le multumesc mereu. Sunt bine acum. Multumesc lui Dumnezeu”, a mai spus vedeta.
Sursa foto: Arhivă Ciao