Ministrul Educației a făcut un anunț important: elevii ar putea să se întoarcă la școală „la sfârşit de mai, început de iunie”

Publicat: 31 mart. 2021, 09:08 Autor: Andreea Voicu Arhiva

Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a vorbit despre decizia luată de oficial care îi afectează în mod direct pe elevi și profesori. Elevii ar putea să se întoarcă în băncile școlii abia „la sfârşit de mai, început de iunie”.

Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a făcut un anunț foarte important pentru elevi, în cursul serii de marți. Oficialul a zis că elevii ar putea să se întoarcă în băncile școlilor abia spre sfârșitul lunii mai, începutul lunii iunie. Dar acest lucru ar putea să fie posibil doar în condițiile în care se respectă regulie de protecție, de vaccinare a personalului din învățământ, de testare și, de asemenea, ca țara să înregistreze cazuri cât mai puține de infectare.

„Vaccinarea merge foarte bine. Avem 150.000 angajaţi vaccinaţi acum, când vorbim, din învăţământ. (…) Până la începutul lunii mai vom avea un număr mult mai mare (n.r. de angajaţi din educaţie vaccinaţi). Mult peste jumătate din angajaţii din învăţământ. Primul-ministru şi-a asumat public în conferinţă de presă să spună că va susţine testarea noninvazivă despre care am discutat. (…) Care să nu necesite personal medical, care să fie uşor de acceptat pentru părinţi, care să fie chiar autoadministrabilă de către copii. (…) Regulile de protecţie respectate, vaccinare, testare şi trend descendent va da ocazia Ministerului Educaţiei să vină cu argumente pentru deschiderea tuturor şcolilor, nu după scenariile verde, galben, roşu, cu prezenţă fizică. Am avea şansa ca aceste zile în plus de vacanţă în aprilie să se transforme în zile de prezenţă fizică la sfârşit de mai, început de iunie. Ceea ce este un mare câştig. Este un imens câştig”, a spus ministrul Educaţiei la Digi 24, arată hotnews.ro.

Ministrul Educației spune că anul acesta școlar se va încheia ”mai bine” față de cel dinainte: „Am reuşit, cum, necum, să încheiem anul şcolar 2019-2020. Îl vom încheia şi pe acesta. Mai bine decât pe cel de anul trecut”.

6204 cazuri noi și 175 de decese în ultimele 24 de ore

Bilanț coronavirus România, 30 martie 2021. În ultimele 24 de ore s-au înregistrat 6204 cazuri noi de infectare și 175 de noi decese. La ATI sunt internați 1405 pacienți. În București s-au înregistrat în ultimele 24 de ore peste 1300 de cazuri noi. Rata de incidență a ajuns la 7.02.

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 6.685.665 de teste RT-PCR și 591.149 de teste rapide antigenice. În ultimele 24 de ore au fost efectuate 27.234 de teste RT-PCR (17.254 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 9.980 la cerere) și 13.153 de teste rapide antigenice.

Sursă foto: pixabay

Publicat: 31 mart. 2021, 09:08 Autor: Andreea Voicu Arhiva
S-a alăturat presei în anul 2017, inițial începând să capete experiență în trustul Intact Media Group, iar ulterior a făcut…...
Pe aceeași temă