Miki Buzărnescu, mesaj de Valentine’s Day. Ce-i lipsește cel mai mult sportivei?

Publicat: 15 feb. 2024, 11:42 Autor: ileana.ghinea Arhiva
Miki Buzărnescu, mesaj de Valentine's Day. Ce-i lipsește cel mai mult sportivei?

Miki Buzărnescu se recuperează după intervenția chirugicală pe care a suferit-o în urmă cu foarte puțin timp la piciorul stâng. După 18 luni în care a preferat să stea cât mai retrasă și să facă tot ce îi stă în putere să se recupereze și să se întoarcă pe terenul de tenis acolo unde se simte cu adevărat EA, sportiva a transmis astăzi un mesaj extrem de sugestiv, prin intermediul contului de social media.

De Valentine`s Day Mihaelei Buzărnescu îi este de dor de tenis, visează mai mult ca oricând să țină din nou în mână racheta și să se bucure de emoțiile pe care doar pasiunea aceasta i le pot da.

„Îmi lipsește tenisul, adrenalina pe care o simt înaintea meciurilor, înaintea competițiilor. Îmi lipsește să fiu activă mereu. Faptul că sunt 18 luni de când sunt accidentată mă afectează mult. Am încredere, însă, că foarte curând acest cumplit coșmar se va termina și mă voi întoarce din nou pe terenul de tenis.”, declară Miki Buzărnescu.

Sportiva a postat un video sugestiv pe contul său de Instagram, o postare care transmite, prin alte cuvinte, aceleași gânduri.

 

View this post on Instagram

 

A post shared by Mihaela Buzarnescu (@miki.buzarnescu)

Mihaela Buzărnescu s-a accidentat pe 1 august 2023 în timpul meciului pe care l-a susținut împotriva Cristinei Dinu, în cadrul BCR Iași Open. La finalul setului 2, sportiva a alunecat și și-a luxat glezna stângă. În acel moment a fost obligată să se retragă, iar de atunci face tot posibilul să se recupereze.

Publicat: 15 feb. 2024, 11:42 Autor: ileana.ghinea Arhiva
Pe aceeași temă
×