Mike Godoroja și Marius Mihalache reușesc, din nou, să ajungă la sufletul ascultătorilor și iubitorilor de muzică de înaltă calitate, prin intermediului unei lucrări muzicale de excepție, un eseu documentar, o doină ce cântă ca un blues al durerii. Artiștii spun că această nouă piesă nu respectă vreo regulă aplicată în în trecutele lor colaborări, aceasta reușind într-o manieră proprie să transmită istoria unei legende a muzicii lăutărești din România.
„La Chilia-n port” este o lucrare muzicală care poate fi fredonată de toată lumea, încă de la primele acorduri, iar Mike Godoroja și Marius Mihalache au reușit să adauge o altfel de metaforă artistică, readucând-o, astfel, în atenție și construindu-i parcă un altfel de orizont.
„Acesta este un cântec protest care te provoacă, te implică și te face complice. „La Chilia-n port” este o doină de pușcărie, dar și un blues, în același timp, este o realizare fără precedent.”, mărturisește Mike Godoroja.
Cei doi iluștrii artiști, au ales să facă documentare la fața locului, așa că, într-o după amiază de toamnă au plecat în Deltă ca să înțeleagă cine a fost. Aici au aflat povestea lui Puiu Spiru ca a fost cel care a compus cântecul „La Dobrogea” în 1948, în timp ce era la muncă silnică la Bicaz, piesă cunoscută astăzi sub numele „La Chilia-n port”.
Puiu Spiru s-a născut în 1926 în Luncavița, Tulcea. Părinţii lui erau oameni înstăriţi din comună, familie de senatori de Tulcea. În 1947 partidul comunist îi trimite părinţii la canal, le confiscă proprietăţile, iar el este exmatriculat de la Conservator şi trimis la muncă silnică la Bicaz. În aceşti ani este bătut, batjocorit, distrus psihic de liderii noului partid. După o viaţă extrem de chinuită, a fost înmormântat în cimitirul săracilor din Galaţi.
„După trei ani de căutări estetice și de experiențe de sunet, de lucru fără odihnă în studio, am reușit să lansăm o variantă neașteptată la această doină de pușcărie.”, declară artiștii.
Cei doi artiști lansează, împreună cu această piesă, și un videoclip sugestiv, reușind să îmbine cu inspirație și extremă creativitate un univers al durerii sublimate în muzică și imagine.