Mihai Trăistariu a făcut-o praf pe colega sa de breaslă, Roxen, după ce a ascultat melodia cu care tânăra artistă va participa la Eurovision. Cântăreţul a explicat de ce nu are încredere că poate câştiga competiţia.
Mihai Trăistariu s-a bucurat de un real succes în 2006, atunci când şi el a participat la Eurovision şi a reuşit să ajungă pe locul 4. După ce a aflat cine va reprezenta România anul acesta, Trăistariu a fost curios să asculte piesa şi să afle cum va arăta show-ul de pe scenă.
Concluziile acestuia au fost extrem de acide, explicând faptul că ce a pregătit tânăra nu o avantajează deloc.
„Părerea mea e că ea trebuia să fie mai statică, are răgușeala ei, aduce a Billie Eilish și este ok, are maniera ei, și-ar fi pus în valoare mai mult glasul, să facă alții în jurul ei show, e foarte greu să dansezi și să cânți în același timp.
Am trăit povești din astea la Te cunosc de undeva. Ea abia își duce partitura până la capăt.
Nu mi s-a părut nimic interesant. Nu mă deranjează show-ul ei, dar se chinuie să cânte”, a declarat Mihai Trăistariu, pentru Fanatik.ro.
Roxen urmează să paticipe la semifinalele de la Eurovision 2021 pe data de 18 mai cu piesa „Amnezie”.
Pe grupurile de susținere ale celebrei artiste părerile au fost împărţite în legătură cu melodia pentru competiția fenomen. Cei mai mulţi cred însă faptul că piesa este potrivită și au speranţa că de această dată România poate ocupa un loc bun la Eurovision.
”Amnezie ”a ieșit oficial acum! Pe vremuri cunoșteam o fată. În primul rând, vreau să mulțumesc tuturor că mi-au făcut din anul trecut o călătorie atât de incredibilă. Roxen este alcătuit din piese de la fiecare dintre voi. Am trăit câteva lucruri, am văzut câteva lucruri. Chiar m-am pierdut de câteva ori. Am încercat să uit totul, dar nu așa funcționează viața.
O vreme am crezut că sunt singură. Sunt obișnuită să petrec atât de mult timp în cap, încât uneori realitatea devine neclară. Mintea cuiva este un lucru foarte puternic. Vă poate face sau vă poate rupe, în funcție cu ce îl hrăniți. Nu te pregătesc neapărat la școală pentru orice fel de reflectoare. Sau o pandemie. Și oricum nu am fost niciodată un bun ascultător.
Dar sper să o faci.
Îți voi cânta asta în speranța că va fi ghidul tău în cea mai întunecată oră. Dacă ai încerca să înveți ceva din toate acestea, indiferent de ceea ce spune lumea din jurul tău, ești uimitor. Așadar, umple-ți inima și mintea cu dragoste, pace și toate lucrurile frumoase care îți dau bucurie”, este mesajul reprezentantei România la Eurovision 2021.
Sursă foto: Arhivă Ciao