Mihai Petre, protagonistul unui scandal în timpul filmărilor de la Asia Express. A fost nevoie de intervenția soției sale
Una dintre cele mai dure competiții difuzate la televizor, Asia Express, scoate la iveală și situații pe care concurenții nu le-au stăpânit cu foarte mult calm. Mihai Petre, de exemplu, a fost protagonistul unui scandal în timpul filmărilor.
Mihai și Elwira Petre sunt unul dintre cele mai competitive cupluri din competiția Asia Express. Inevitabil, cei doi se confruntă cu tot mai multe provocări, iar unele dintre ele ajung să-i scoată din minți. Cei doi se află în Georgia, acolo unde un șofer le-a dat de furcă. În timp ce făceau autostopul, un bărbat s-a oprit în dreptul celor doi și a încercat să vadă de ce au nevoie.
În timp ce Mihai Petre îi explica în ce sat vrea să ajungă și să ceară mai multe indicații, șoferul s-a arătat deranjat că este filmat
„M-am enervat, mi se pare de prost gust! Dacă nu vrei, mergi mai departe, De ce te oprești? Că nu e ca și cum nu vezi camera. A pus mâna pe cameră, a început să împingă”, a declarat Mihai Petre, în cadrul competiției.
A fost nevoie de intervenția soției
În momentul în care a observat că individul are un comportament agresiv, Mihai Petre a răbufnit.
După ce a plecat, Mihai a lovit vehiculul, gest care l-a enervat teribil pe șofer. Cei doi au fost la un pas să se ia la bătaie. Însă au fost opriți la timp de un membru din producție.
„Haide, mai e și violent… La naiba! Ce naiba vrei? Nu mai atingi camera, idiotule!”, i-a reproșat Mihai Petre șoferului.
Elwira a încercat să-l oprească pentru ca scandalul să nu escaladeze și a strigat: ”Mihai, nu!”. După acest moment tensionat, Mihai Petre a recunoscut că momentul a fost unul jenant, însă care face parte din viața reală.