Mihai Morar și-a sărbătorit fiica cea mică: „De 4 ani oceanul încape într-o picătură și lumea toată într-o creatură”

Publicat: 27 iul. 2023, 14:43 Autor: Camelia Vedete

Roua, cea mai mică fetiță a cuplului Mihai – Gabriela Morar, a avut parte de o petrecere desprinsă parcă din parcurile de aventură pentru copii.

„ROUALAND”, așa a intitulat tatăl Mihai Morar locația superbă în care fetița lui s-a distrat alături de familie și cei dragi, cu ocazia zilei sale de naștere. Micuța Roua s-a distrat pe cinste într-o locație superbă, în aer liber, amenajată cu corturi, baloane mari și spații de joacă.

Mezina lui Mihai Morar a împlinit 4 ani: „De 4 ani oceanul încape într-o picătură și lumea toată într-o creatură”

„DE 4 ANI, ROUA MORAR E PE DRUMUL EI! Din 24 iulie 2019, ora 9:24, minunile există! Să ne trăiască! #familiaMorar”, a scris prezentatorul de radio în dreptul imaginilor postate pe rețelele de socializare.

Alături de Roua au stat nedezlipite surorile ei mai mari, gemenele Mara și Cezara.

Petrecerea a fost organizată până în cel mai mic detaliu și nu au lipsit nici măcar animatorii.

Mihai Morar și-a sărbătorit fiica cea mică

„Cel mai mult îmi place umorul ei, e foarte amuzantă”, a spus despre Roua, una dintre surorile ei.

„Și că e foarte drăguță”, a adăugat cealaltă geamănă.

Mămica Gabriela Morar a fost și ea emoționată alături de fetele ei și a privit-o cu mândrie pe mezina familiei, care parcă mai ieri făcea primii ei pași în viață.

„Îmi place că a venit la noi la momentul potrivit și ne-a demonstrat încă o dată că minunile există”, a mai spus, la petrecere, soția lui Mihai Morar.

Ce note au luat gemenele lui Mihai Morar la Evaluarea Națională 2023

Ce note au luat gemenele lui Mihai Morar la Evaluarea Națională 2023. Omul de radio nu a ezitat să își laude fiicele în mediul online.

Maria și Cezara, gemenele lui Mihai Morar, au susținut Evaluarea Națională în această vară. Fetele au luat note mari, respectiv 9,60 și 9,75. Tatăl lor este mândru de ele și foarte fericit, de aceea le-a lăudat în mediul online.

„Mândru de ele! Munca lor, cinstea lor, voința lor, credința lor. Și bucuria noastră nemărgintă. Nu-i fericire mai mare pentru un părinte decât să-și vadă copiii crescând mai buni decât el. Iar valoarea lor e mai mare decât Evaluarea! ❤️❤️”, a spus Mihai Morar pe Instagram.

În mai puțin de o oră de când a făcut postarea, a strâns mai bine de 12.000 de aprecieri, dar și sure de comentarii. Inclusiv Simona Gherghe și Amalia Enache le-au lăudat pe fetele prezentatorului de radio.

Publicat: 27 iul. 2023, 14:43 Autor: Camelia Vedete
Autor: Camelia
A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din București. A lucrat încă din 2009 la ProSport ca intern. In…...
Pe aceeași temă