Mihai Morar, regretul meseriei alese: ”Nu va faceti idoli din persoane publice!” Ce spune despre salariu

Ne-am întâlnit cu Mihai Morar într-o zi de vineri, la radio, după matinalul pe care îl are la Zu, cu Daniel Buzdugan. ”Mă scuzați că am întârziat, acum am ieșit din direct. Vă servesc cu o cafea, cu o apă?” Acesta a fost primul impact iar, după aceste amabilități care s-au lăsat cu apă și cu cafea, ne-am retras în biroul lui. ”Ultimul pe dreapta!”, ne-a spus! După ce s-a închis ușa, am intrat în Universul lui Mihai Morar, despre care ne-a vorbit în interviu, așa cum ne-a vorbit și despre familia lui, despre copilărie, despre călătoriile pe care ar vrea să le facă. Am vorbit mult și despre multe.

Mihai Morar, regretul meseriei: Mi se pare că ne sălbăticim foarte mult

Cum este Mihai Morar de astăzi față de Mihai Morar de acum câțiva ani când a venit în București?
E foarte bună întrebarea, chiar săptămâna trecută când am împlinit 36 de ani, adica fix jumătate din ei petrecuți acasă, în Baia Mare, și cealaltă jumătate, următorii 18, petrecuți în București, mă gândeam la asta. Cumva am făcut un majorat cu mama și un majorat de capul meu. Sunt multe lucruri schimbate, cred că sunt mai slab decât acum 18 ani când am venit în București, mai puternic din alte puncte de vedere, mai călit, dacă vrei. Viața asta în București te face să ai din ce în ce mai puțini prieteni, oameni de încredere și cu toate astea încerc, ca în Universul ăsta al meu în care trăiesc, să nu-mi pierd visele, dacă prietenii mi selectez mult mai mult. Încerc să am multe din visele majorului de la 18 ani când am plecat din Baia Mare.

Care este bagajul cu care ai venit de acasă și aici mă refer la lecții de viață pe care le-ai păstrat și pe care vrei să le transmiți mai departe copiilor tăi?
Să nu mă însor cu o bucureșteancă, dar eu tocmai asta am făcut. Glumesc!:)) Eu am mai scris asta la un moment dat, pe Facebook. Dacă am învățat ceva de la ai mei e faptul că ei au fost niște oameni cinstiți toată viața. Tata care a avut și funcții la un moment dat, putea să profite. El la Revoluție avea vârsta pe care o am eu acum. Era momentul în care putea să facă o grămadă de chestii cu ajutorul funcției pe care o avea. N-a făcut asta și am avut perioade când am dus-o destul de greu. Veniseră anii ăia în care eu aveam admiterea la liceu și dacă nu făceai meditații nu era ok. Tata pe lângă job mai mergea în Ungaria cu autocarul de unde aducea chestii pe care le vindea în România. Ceea ce făceau, de altfel, o grămadă de alți părinți din generația noastră. Așadar, dacă ar fi să vorbesc despre lecția pe care am primit-o de la ai mei, asta a fost… Ei cumva au dormit liniștiți. Nu știu dacă cinstea sau onoarea sunt două cuvinte prea mari pentru mine, dar ei chiar sunt doi oamenii de onoare. De altfel, eu în Baia Mare aveam o situație mai bună decât ai mei, în sensul că în ultimii ani de liceu, câștigam mai mult decât ei doi la un loc, din joburile pe care le aveam: scriam la ziar, lucra la radio…

Gustul copilăriei, primul care-mi vine în minte, este pâinea cu ou

Cum a fost copilăria ta?
Chiar faină, am prins o perioadă d-asta care a fost nebună pentru părinții noștri, dar care pentru noi a fost absolut superba. Știu cât s-au chinuit ai mei ca să țină casa, dar pe de altă parte, eu am copilărit în anii în care noi descopeream gustul pe care generațiile dinaintea noastră nu au avut ocazia să o facă. Magazinele erau deja pline, erau și o grămadă de porcării – de la sucul la dozator, la înghețata la cornet – dar erau lucruri… Erau abțibildurile cu fotbaliști, gumele Turbo, vedeam campionatele mondiale, era cea mai bună perioadă a fotbalului românesc și așa mai departe. Chiar a fost o copilărie faină.

Dacă ar fi să te întreb care sunt gustul și mirosul copilăriei, ce mi-ai răspunde, aici?
Gustul copilăriei, primul care-mi vine în minte, este pâinea cu ou, pe care aș mânca-o și acum, oricând mi-ai da, aș mânca-o. Chiar dacă nu este foarte sănătoasă, iar mirosul copilăriei… cred că, era… Trebuie să fie ceva între mirosul de iarbă proaspăt cosită pe care îl simțeam la bunicii mei și spray-urile alea care au apărut după `90: Malizia, Impulse… mi se păreau că miroseau demențial.

Dacă ar fi să-ți pui o dorință foarte puternică, în momentul ăsta, care ar fi ea?
Dorința mea…? Să pot să călătoresc mai mult, dar nu văd asta ca pe un timp liber, ci pur și simplu, ca pe o sursă de inspirație. Mi se pare că nimic, dar absolut nimic, pentru meseria mea, nu mă inspiră mai mult decât călătoriile. Nu visez țări străine, nu visez plaje și așa mai departe. Îmi doresc, inclusiv să mă duc la Buzău, într-un weekend, sau la Călan sau la Oțelul Roșu, nu contează. Să cunosc alți oameni, să observ alți oameni, mi se pare că este mult mai important și decât cititul cărților. Ochii și ceea ce pozezi cu mintea este mult mai important decât orice școală. Dacă aș putea să plec acum un an de zile și aș călători, cu siguranță, m-aș întoarce altul. Nu degeaba în străinătate se poartă chestia asta. Ori să-ți iei un an sabatic, să întrerupi jobul și te primesc înapoi, sau după școală copiii se duc muncesc, strâng bani, un an colindă lumea, și apoi se apucă de facultate. Cred că asta te schimbă, faptul că tu cunoști alte civilizații, alte moduri de gândire, alți oameni, cred că din asta învățăm cel mai mult.

Ești un om care privește?
Asta îmi place să fac cel mai mult. Din păcate, nu prea pot să fac asta în București sau în România, nu pot să mă uit la alți oameni, dar când merg afară asta este plăcerea mea supremă. Să stau pe o terasă și să mă uit pur și simplu la oameni, să-mi imaginez ce povești au ei, ce e dincolo de aparența lor.

Ce înseamnă pentru tine o zi reușită?
O zi în care apuc să fac ce-mi place mie mai mult. Treaba asta cu radioul… este foarte mișto să mă trezesc în fiecare dimineață să mă duc la radio. Mă trezesc la 6, 6 fără un sfert. Să stau cu cei dragi, să mă bucur de vorbele prietenilor mei și de jocul cu copiii, și dacă mai apuc să și citesc ceva sau să mai scriu ceva, cred că este cea mai faină zi. Și poate să mai stau puțin la sală. Cam așa ar arăta ziua perfectă pentru mine. Nu-mi place să stau de dimineața și până seara. Mă panichez dacă zac, am impresia că nu mai sunt util societății, că nu mă mai caută nimeni… Dar, o combinație d-asta între timp liber și job, cred că este combinația ideală pentru mine.

Mihai Morar, regretul meseriei: Nu suport să văd mame care plâng pentru copiii lor

Mihai, dar nu văd nimic fancy și cool, demn de o vedetă. Cu plimbări fantastice, mașinii super scumpe și viață glamuroasă…
Recunosc că am avut și anii ăștia în care am căutat și voluptățile astea, plăcerile astea, dar nu te fac cu absolut nimic mai fericit. De fapt, treaba este următoarea: noi alergăm foarte mult, să câștigăm, să ne mai luăm un job, și așa mai departe. De fapt, e demonstrat științific că 100 de euro în plus la salariu sau 500 de euro, nu te fac cu nimic mai fericit, dacă ai fix ceea ce-ți trebuie pentru a-ți crește copiii, pentru traiul zilnic și pentru evadări/vacanțe, poți fi la fel de fericit ca un om care câștigă milioane de dolari pe an. Dacă banii ar fi făcut mai fericiți oamenii atunci nu ar fi atâția milionari, miliardari, în depresii, sinucideri. Asta este demonstrat științific. Așa e și cu luxul. Normal că-ți dorești un trai mai bun, pentru asta muncești, dar cum te face fericit o mașină de 50000 de euro te poate face fericit o mașină de 10000 de euro.

Când ai plâns ultima oară și de ce?
Cred că am plâns la un film, nu aș putea să-ți spun cum se cheamă, că nu mai știu, însă vorbim despre un film de desene animate pe care l-am văzut cu fetele.

Ce te îngenunchează din punct de vedere sentimental?
Când văd mamele care plâng pentru copiii lor, asta mi se pare cea mai cruntă chestie și, apropo de o perioadă în care am plâns foarte mult, a fost în decembrie anul trecut când toată gașca de la radio ne-am mutat o săptămână în Piața Universității, în Orașul Faptelor Bune. Focusul nostru total a fost să rezolvăm cât mai multe cazuri. Asta mă termină: mame care își plâng disperarea când își văd copiii bolnavi. Acum, având experiența primului an, mă întreb ce o să facem anul acesta, pentru că în decembrie ne mutăm, iarăși, acolo. Mă gândesc cum să fiu puțin mai puternic. Din păcate, poveștile astea nu se termină vreodată.

Vorbind despre familie, nu pot să nu mă opresc și asupra familiei tale. Sunteți o familie frumoasă, unită, sunteți oameni din același film. Cum reușiti?
Modelul de reușită cred că este un echilibru în care tu trebuie să fii atent la nevoile celui de lângă tine. Eu știu care este rolul meu în familie, soția mea știe care este rolul ei în familie, nu încerc să o critic pentru că amândoi greșim, nici ea nu mă ceartă pe mine. Greșim, reparăm, mergem mai departe, nu suntem întotdeauna de acord asupra creșterii copiilor, dar pe de altă parte nu ne luăm de păr și facem scandal din cauza asta! Referitor la creșterea fetelor… Întotdeauna am urât comparația asta. Copilul meu este mai bun la asta, asta și asta. Sunt fetele lui Mihai Morar și trebuie să fie cele mai bune din clasă și așa mai departe. Niciodată nu am făcut chestia asta, niciodată nu le-am zis: ”Învățați că dacă nu luați calificativ bun mă faceți de râs!”. Cred că singura chestie pe care vreau să le-o las fetelor mele – pentru că nu sunt nici cel mai bogat, nici cel mai deștept om, nu vreau să le trimit la zeci de activități extracuriculare – cred că vreau să rămână după mine în ele chestia asta de emoție. Vreau să simtă, să facă în viața asta ce simt, să se conducă mai mult după inimă. Poate că nu este cea mai bună rețetă pentru a trăi vremurile actuale, poate că pragmatismul bate genul ăsta romantic, însă eu așa am fost mereu. Dacă mi-ai dat 10 argumente logice, dacă inima mi-a spus altceva, întotdeauna am ales împotriva argumentelor pragmatice. Cred că emoția este cea care face diferența. Întotdeauna vor exista oameni mai învățați decât tine, oameni foarte tehnici, foarte bine pregătiți, oamenii ăia poate vor fi înlocuiți de roboți într-o bună zi, dar chestia asta de feeling, de emoție, nu o va putea reproduce niciun robot din lumea asta.

De ce ești mândru de Mihai Morar?
Eu nu am treburi d-astea de mândrie, dar dacă pot să fiu mândru într-o zi, pot fi mândru de copiii mei, de exemplu. Nu poți fi mândru pentru o chestie răsplătită. Ok. Pot fi mândru de Radio Zu, dar Radio Zu mă plătește pentru ceea ce fac.

Ai regrete?
Nu știu dacă să le numesc regrete, cred că poate mi-aș fi dorit să fiu mai mult timp acasă în anii ăștia decât la job-uri, dar acesta este echilibrul pe care l-am găsit eu. Nu pot să spun că dacă aș da timpul înapoi aș face alte alegeri.