Mihai Gâdea, în pragul unui atac cerebral, din cauza unei pasiuni extreme!

Publicat: 29 apr. 2022, 10:25 Autor: Maria Apostol General

Ziua de vineri, 29 aprilie, marchează o premieră absolută – prima apariție într-un podcast a lui Mihai Gâdea, unul dintre cei mai cunoscuți moderatori de talk-show politic din România. Evenimentul special va începe la ora 19:00, pe canalul de YouTube “Altceva cu Adrian Artene”. 

Vedeta Antenei 3 vorbește, în exclusivitate, despre pasiunile mai puțin cunoscute pe care le are. Dar și care, într-un fel sau altul, îl aduc și aproape de fiica lui. Sportul alb se află în topul preferințelor lui Mihai Gâdea.

Motiv pentru care fiecare finală disputată e trăită intens, indiferent dacă din fața televizorului sau din tribună.

Tenisul îmi place foarte mult. Am avut mulți ani, aproape a devenit o tradiție, să mă duc cu Karina, fetița mea, la final la Roland Garros, unde am avut ocazia, dar, în mod special, la finale sau meciuri foarte tari, unde jucau niște genii ale tenisului, cum s-a întâmplat să trăim în ultimii ani, am fost acolo. Și, și ea e fascinată! E o super-experiență!”, povestește Mihai Gâdea.

Cele mai tari interviuri pot fi văzute, live, pe canalul YouTube „Altceva cu Adrian Artene”. Cei care doresc să se aboneze o pot face AICI.

Cu ce se ocupă soția lui Mihai Gâdea

Agatha Kundri, soția lui Mihai Gadea, este o prezență discretă și nu se știu foarte multe lucruri despre ea.Soția lui Mihai Gâdea a abosolvit Universitatea de Vest din Timisoara în anul 2004 și este fiica unui pastor adventist. Soția lui Mihai Gâdea este de profesie sociolog, este pasionată de sport, practică triatlonul (înot, ciclism și atletism) și detine o gradiniță cu program afterschool.

Mihai și Agatha sunt împreună de aproape 18 ani și au împreună o fata, pe Maisha Karina. Fiica lor moștenește trăsăturile ambilor părinți, fiind o domnișoară extrem de frumoasă.

Maisha Karina Gâdea este pasionată de fotografie și muzică, iar în urmă cu câțiva ani a înregistrat două coveruri: ”Ordinary World” şi ”Somewhere only we know”.

Publicat: 29 apr. 2022, 10:25 Autor: Maria Apostol General
Pe aceeași temă
×