Mihai Albu are dreptul să își petreacă doar 4 zile pe lună alături de fiica lui, Mikaela. Iată ce spune designerul despre acest lucru!
Mihai și Iulia Albu nu au ajuns la o înțelegere nici acum, după mai bine de un deceniu de la divorț în ceea ce privește tutela fiicei lor, Mikaela. Designerul este complet nemulțumit de timpul pe care îl poate petrece alături de fiica lui și a făcut primele mărturisiri pentru CANCAN.
Mihai Albu nu este satisfăcut de programul de vizite pe care îl are și își dorește să petreacă mai mult timp cu fiica lui.
„În niciun caz relația cu fiica mea nu este așa cum visam. Aș fi vrut să mă implic mai mult, dar este greu. Când părinții sunt divorțați și domiciliul este la mamă, pierzi mult timp din timpul copilului, rămâi un tată de duminică. Am un program de vizitare de patru zile pe lună, vă dați seama! Foarte puțin. Două weekenduri pe lună.”
În vacanță e altceva, dar și vacanța e mică… Și fetița și-ar dori să fie în compania mea. Când există divorț, așa se întâmplă. Acum nu mă mai macină, m-am obișnuit. De obicei, la modul general, mamele obstrucționează, limitează tații să petreacă timp cu copiii. Se întâmplă ceva să nu se respecte programul.”, a spus Mihai Albu pentru sursa citată.
Designerul susține că dorința de a petrece mai mult timp împreună este împărtășită și de fiica lui și a Iuliei Albu.
„Deja fiica mea își exprimă dorința să stea cu mine. Acum șapte ani nu era băgată în seamă când voia la tati. De Paște a stat la mine 4-5 zile, am încercat mereu să le facem un an la mine, un an la mamă. Uneori se respectă, uneori nu se respectă. Am două weekenduri pe lună, o parte din vacanțe și subvacanțe, Ziua Tatălui, pe care ar trebui să o petreacă cu mine și nu s-a întâmplat asta niciodată! A picat mereu în timpul săptămânii și este complicat când are școală. Sunt lecții, întotdeauna e ceva, întotdeauna se întâmplă ceva…”, a mai spus designerul.
Iulia Albu i-a oferit un răspuns lui Mihai Albu în exclusivitate pentru CANCAN, după ce acesta a făcut declarațiile de mai sus.
„Fostului meu soț îi doresc liniște sufletească, sănătate și inspirație. Am înțeles acum mult timp ca liniștea se construiește și menține cel mai greu și sper ca într-o zi și el să o găsească. Au trecut 11 ani de când am divorțat, iar tot ce Mikaela și cu mine ne dorim este exact asta: liniște.
Mihai este o persoană care are nevoie de ajutor. În ciuda faptului că facem de ani de zile eforturi masive ca acest discurs la adresa mea să înceteze, lucrurile sunt la fel. Mihai a putut mereu să își vadă copilul, mai mult, de fiecare dată când Mikaela își dorește să îl vadă, noi încurajăm acest lucru.
După diagnosticul lui, Mikaela a fost dusă și adusă de noi să își vadă tatăl, nu conform programului, ci de câteva ori pe săptămână, ca și în alte ocazii. Acest circ mediatic constant nu face bine nimănui. Nici lui, nici nouă și cu atât mai puțin Mikaelei. Declarațiile lui, deși nu sunt noi ca discurs, au surprins-o și pe ea, care, la momentul publicării era la el, și, am aflat ulterior, la momentul filmării materialului tocmai se întorsese dintr-o mini vacanță cu el, Elena și fetița acesteia la Huși”,a declarat Iulia Albu.
Sursă foto: social media