Mihaela Borcea, în doliu. O persoană dragă a murit: ”Îmi e greu să mă gândesc că…”

Publicat: 07 dec. 2020, 09:16 Autor: Andreea Voicu Vedete

Mihaela Borcea este în doliu, după ce o persoană dragă s-a stins din viață. Fosta soție a lui Cristi Borcea a transmis un mesaj pe rețelele de socializare, după ce finul ei, Emilian, a murit.

Mihaela Borcea, fosta soție a lui Cristi Borcea, trece prin momente dificile, după ce a aflat că finul său, Emilian, s-a stins din viață la vârsta de 43 de ani. Pe internet, Mihaela Borcea a notat un mesaj în dreptul unei fotografii în care apar împreună la un eveniment. Bărbatul a fost înmormântat în cursul zilei de duminică.

Mihaela Borcea ține doliu. Finul ei s-a stins din viață la vârsta de 43 de ani

”Îmi e greu să mă gândesc că Emilian, finul meu plin de viață, nu mai e printre noi. Era un om minunat și regret tare mult plecarea lui atât de devreme dintre noi, avea doar 43 ani!! Îmi este greu să găsesc cuvintele potrivite acum când am aflat că o fiinţa dragă mie a plecat pentru totdeauna. O lumânare aprinsă şi gândurile mele, ale tuturor celor care l-au cunoscut sunt alături de familie!! Dumnezeu să te ierte și să te odihnească în pace Emilian”, este mesajul de condoleanțe, scris de Mihaela Borcea în social media, arată Cancan.

”Pentru cei care vor să-i aducă un ultim omagiu, trupul neînsuflețit va fi depus până duminică la Capela Cimitirului Caramidarii de Jos, șoseaua Berceni nr 4, București, iar slujba de înmormântare va avea loc duminică la 12.30 la Biserica Caramidarii de jos, București! Dumnezeu să îl ierte și să îl odihnească în pace”, a mai adăugat Mihaela Borcea.

Sursă foto: capturi video youtube

Publicat: 07 dec. 2020, 09:16 Autor: Andreea Voicu Vedete
S-a alăturat presei în anul 2017, inițial începând să capete experiență în trustul Intact Media Group, iar ulterior a făcut…...
Pe aceeași temă