Meghan Markle însărcinată? Ipoteza bombă lansată de presa străină

Publicat: 12 nov. 2020, 15:50 Autor: Elena Vedete
Meghan Markle însărcinată? Ipoteza bombă lansată de presa străină

Meghan Markle ar putea să fie însărcinată, scriu tabloidele din străinătate. Vestea bombă a fost lansată de versiunea mexicană a revistei ”Hola!” .

Actrița devenită ducesă de Sussex și soțul ei, prințul Harry, duce de Sussex, în vârstă de 36 de ani, se pregătesc să serbeze primul Thanksgiving, la 26 noiembrie, de când s-au stabilit în Montecito, California, SUA. Chiar dacă nu mai sunt în Marea Britanie, ei se agită să facă muncă în scop caritabil și au realizat o comemorare de la distanță a eroilor care și-au jertfit viața pentru țară în ziua de Remembrance Day, la 11 noiembrie.

Recent, au apărut zvonuri că ei ar putea să-i ofere în curând un frățior micuțului lor fiu, Archie, în vârstă de 1 an și 6 luni. Totul a plecat de la faptul că Meghan a cerut la Înalta Curte de Justiție din Marea Britanie să schimbe data de judecată într-un proces pe care l-a intentat împotriva companiei Associated Newspapers și a tabloidelor sale ”Mail on Sunday” și ”Mail Online”.

Suspiciune de sarcină la mai multe evenimente

După ce a cercetat motivele confidențiale pentru care Meghan a cerut amânarea procesului, judecătorul a acceptat solicitarea. Astfel, judecata s-a amânat cu mai mult de un an, din octombrie 2020, în ianuarie 2022. Există o listă de motive pentru care curtea britanică permite schimbarea datelor de proces. Însă acestea apar mai mult din partea celor care se apără, nu a celor care acuză, cum este cazul lui Meghan, care a dat în judecată publicațiile mai sus amintite, scrie Click.

De aici a apărut suspiciunea că ar putea fi însărcinată. Mai mult decât atât, la apariția din cimitirul din Los Angeles, în ziua de Remembrance Day, ducesa a purtat o ținută cu o fustă bogată și o centură pusă cam sus pentru a ascunde o proeminență din zona abdominală. Cu două săptămâni înainte, Meghan a apărut la Coach Core Awards cu o ținută asemănătoare, marca Oscar de la Renta. La fel a purtat o costumație asemănătoare la nunta prințesei Eugenie, când era însărcinată cu Archie. Atunci a făcut anunțul că aștepta primul copil.

Singura cerință pe care bona micuțului Archie a fost nevoită să o îndeplinească

Potrivit unui comentator regal, prințul Harry a refuzat să angajeze un astfel de ajutor, în uniformă. Vorbind cu Yahoos Royal Box în septembrie, comentatorul Omid Scobie a dezvăluit că Harry a refuzat o bonă pregătită de Norland pentru că nu-și dorește să trăiască la fel ca Mary Poppins. „Nu vreau o femeie în uniformă în jurul copilului meu. Nu trăim în filmul Mary Poppins. Vom avea o familie normală”, spunea Harry.

Inițial, cuplul regal a întâmpinat dificultăți în angajarea unei bone pentru fiul lor Archie. În luna iunie a anului trecut, The Sun anunța că actuala bonă a micuțului este, de fapt, a treia.

În cele din urmă au angajat o bonă pe care o consideră „un dar din ceruri”. Nu poartă uniformă și chiar a însoțit cuplul regal în turneul din Africa de Sud de la începutul lunii octombrie a anului trecut. Aceeași sursă mărturisește că bona îl „adoră” pe Archie și că „s-a integrat foarte bine în familia lor”.

Sursa foto: Arhiva Ciao

Publicat: 12 nov. 2020, 15:50 Autor: Elena Vedete
Autor: Elena
Deși a studiat Dreptul, Elena Toader iubește să scrie, având o experiență vastă în domeniul jurnalismului. Și-a început cariera în…...
Pe aceeași temă
×