Medicul Virgil Musta propune 13 măsuri pentru noul an școlar! Cum ar trebui să arate orele elevilor

Publicat: 17 aug. 2020, 08:22 Autor: Andreea Voicu Arhiva

Medicul Virgil Musta propune 13 măsuri în legătură cu începerea noului an școlar. El consideră că este important ca din toamnă elevii să revină la cursuri și ore. A prezentat câteva măsuri care ar trebui luate pentru ca orele să se desfășoare în siguranță, riscurile fiind cât mai mici.

„Este bine ca elevii să revină la şcoală (evident cu condiţia să nu avem o explozie a pandemiei până atunci sau ulterior), dar pentru că va fi foarte dificil să ţinem sub control contaminarea, va trebui să ne concentrăm pe prevenirea formelor grave de boală, atât la copii, cât şi la familiile acestora”, susține medicul de la Timișoara.

Medicul susține că elevii trebuie să se întoarcă înapoi în băncile școlilor și trebuie găsită o abordare optimă prin care să se gestioneze cât mai bine riscurile.

Medicul Virgil Musta propune 13 măsuri pentru noul an școlar

”Propun următoarele măsuri ce ar trebui foarte strict asumate şi respectate:

– părinţii trebuie să aibă un rol esential în triajul epidemiologic zilnic. Ei sunt cei care ar trebui să cunoască eventualele manifestări ale copilului şi să decidă netrimiterea acestuia la şcoală. Bineînţeles că e nevoie de un ghid clar de instrucţiuni transmis tuturor părinţilor în acest sens (plus consultarea medicului de familie), pentru că este esenţial ca, în primul rând, copiii care au deja simptome posibile de covid-19 să nu ajungă la şcoală, cât nici cei despre care părinţii ştiu că au intrat în contact cu persoane dovedite pozitiv covid-19.

– copiii care sunt mai vulnerabili şi mai predispuşi la a face eventuale forme grave, mă refer aici la copiii care au deja alte probleme de sănătate precum malformaţii congenitale, diabet zaharat, obezitate etc ar trebui să facă cursuri online.

– aceleaşi măsuri pentru cursuri online ar trebui luate şi în cazul copiilor care au contact direct în familie cu persoane adulte vulnerabile, cărora le-ar putea transmite virusul, iar aceştia ar putea dezvolta forme grave (bătrâni, diabetici, cardiaci etc). Sau dacă îi trimit la şcoală, să reducă acasă contactul copiilor cu aceste categorii de persoane.

– educarea de către părinţi şi profesori a copiilor, pe limbajul lor, specific fiecărei vârste (la fel, pe baza unui ghid recomandat) pentru a înţelege si accepta singuri măsurile de bază pentru prevenţie, dar şi pentru eventuala recunoaştere a unor posibile simptome.

– urmărirea de către părinţi a respectării măsurilor de protejare a copiilor şi când nu sunt la şcoală (evitarea locurilor aglomerate, purtarea măştilor
şi igiena permanentă a mâinilor) pentru a nu se contamina în comunitate.
– unităţile şcolare trebuie să se organizeze astfel încât să evite activităţile cu risc epidemiologic crescut (aici trebuie analizată pur şi simplu fiecare activitate în funcţie de potenţialele riscuri şi luate măsuri specifice punctuale, ex. ore de sport care nu trebuie ţinute în săli de sport mici şi neaerisite etc).

– în unităţile şcolare trebuie evitată supra-aglomerarea claselor, o parte dintre elevi pot rămâne acasă pentru a urmări online cursurile, prin rotaţie ( poate cu prioritate pentru online pentru cei cu risc sau care au în familie persoane vulnerabile). Dar aici, foarte important este ca grupele formate să se menţină în aceeaşi structură, astfel încât dacă se depistează un caz pozitiv, să nu fie afectată pentru izolare decât grupa acelui copil, iar cealaltă să poată veni la şcoală (de exemplu, dacă o clasă de 30 de elevi se împarte în două grupe de câte 15 elevi, grupele să-şi păstreze exact aceeaşi structură şi să vină pe rând la şcoală, câte 2 săptămâni fiecare grupă, iar dacă există un caz pozitiv într-o grupă, va fi izolată doar acea grupă).

Virgil Musta: ”Cadrele didactice trebuie să păstreze distanţa fizică de 2 m în clase faţă de elevi şi să poarte obligatoriu mască”

– unităţile şcolare trebuie să asigure o dezinfectare zilnică claselor, cât şi posibilitatea spălării pe mâini a copiilor.

– în pauze, clasele trebuie aerisite, iar ideal ar fi ca grupele de copii care sunt la şcoală să păstreze distanţa între ele, chiar dacă vor ieşi în curtea şcolii (ştiu că acest lucru este greu de realizat, dar nu imposibil dacă se stabileşte un anumit flux şi eventual orar pe clase), sau cel puţin masca să fie obligatorie atunci când se întâlnesc clase diferite de copii (pentru că în interiorul unei grupe de copii prezente la şcoală este practic imposibil să se păstreze permanent distanţa fizică între copii este important ca măcar grupele diferite să nu se apropie).

– cadrele didactice trebuie să cunoască foarte bine posibilele simptome pentru covid 19 şi să nu vină la şcoală dacă constată astfel de manifestări.

– cadrele didactice trebuie să păstreze distanţa fizică de 2 m în clase faţă de elevi şi să poarte obligatoriu mască în timpul orelor, cât şi în interiorul şcolii, în general.

– să existe în fiecare şcoală un regulament de ordine interioară dedicat masurilor covid-19, semnat şi respectat de profesori şi elevi, precum şi un regulament asumat şi de părinţi.

– sa existe o comunicare permanentă, deschisă şi constructivă între profesori, părinţi şi elevi pentru informare, consultare si decizii”, sunt măsurile impuse de doctor, arată Adevărul.

Publicat: 17 aug. 2020, 08:22 Autor: Andreea Voicu Arhiva
S-a alăturat presei în anul 2017, inițial începând să capete experiență în trustul Intact Media Group, iar ulterior a făcut…...
Pe aceeași temă