Medicul Virgil Musta are 3 reguli esențiale pentru oameni! Ce trebuie să facă ca să nu se îmbolnăvească cu noul coronavirus
Medicul Virgil Musta susține că există trei reguli simple, de bază, pe care trebuie să le respectăm pentru a nu ne îmbolnăvi cu noul coronavirus.
Până la această dată au fost efectuate de trei ori mai multe teste decât în perioada de urgență de pe teritoriul României. Totodată, în ultimele două săptămâni, în medie, au fost confirmate 1100 de cazuri noi de infectare cu noul coronavirus pe zi, iar spitalele de coronavirus sunt pline.
Doctorul de la Spitalul Victor Babeș din Timișoara susține faptul că până în acest moment, în România este o situație gravă. Numărul cazurilor de infectați cu noul coronavirus a sărit de 54.000, iar ieri (3 august) au fost raportate 823 de cazuri noi de inectare din 8045 de teste prelucrate, adică 10% din testele efectuate în 24 de ore. Potrivit Mediafax, numărul este dublu față de perioada în care România se afla sub stare de urgență.
Medicul Virgil Musta: ”80% din populaţie înţelege situaţia în care ne aflăm”
Totuși, medicul Virgil Mustat susține că ne aflăm în această situație, după ce lumea s-a relaxat și nu a mai respectat regulile de igienă și distanțare fizică. Statisticile arată că acest lucru s-ar întâmpla și în alte țări. Medicul spune că dacă oamenii ar respecta trei reguli esențiale și foarte simple, numărul de cazuri ar scădea. Cele trei reguli sunt: purtarea măștii, distanțarea fizică și spălatul pe mâini.
„Sunt vesti bune însă: 80% din populaţie înţelege situaţia în care ne aflăm, înţelege dificultatea, înţelege că există virus, există pandemie şi că este important să fim acum mai mult ca niciodată să fim solidari, să respectăm cele trei reguli pentru că acestea stau la baza prevenţiei noastre de a nu ne îmbolnăvi şi anume: purtarea măştii, distanţarea socială şi spălatul pe mâini. Sunt convins că împreună vom putea depăşi şi aceste momente mai dificile!”, a declarat medicul Virgil Musta.