Marius Elisei, din nou singur? Ce a decis fostul soţ al Oanei Roman: „Fiecare își vede de treaba lui”

15 02. 2024, 11:25

Marius Elisei a decis să îşi refacă viaţa după separarea de Oana Roman, iar în foarte scurt timp a început o relaţie cu Gabriela. Deşi păreau foarte fericiţi împreună, se afişau destul de des în mediul online şi plecau în diferite vacanţe, în ultima vreme în spaţiul public au apărut zvonuri potrivit cărora cei doi s-ar fi despărţit. În cadrul unui interviu recent, bruneta a explicat cum stau, de fapt, lucrurile.

Gabriela și Marius Elisei formează un cuplu de aproximativ șase luni. Deşi nu a trecut mult timp, cei doi sunt foarte îndrăgostiţi, dovadă fiind postările din mediul online pe care le fac unul despre celălalt. Fanii au sesizat însă că de o perioadă, nu s-au mai afişat împreună, iar mulţi s-au gândit că este posibil ca cei doi să fi pus punct relaţiei.

Gabriela, dezvăluiri despre despărţire

Iubita lui Elisei a vrut să lămurească situaţia, deranjată de comentariile care au apărut în ultima vreme. Invitată în cadrul unei emisiuni aceasta a explicat că se înţelege mai bine ca niciodată cu partenerul său, iar tot ce a apărut în spaţiul public este o minciună.

„Nu, nu este adevărat. Nu ne-am despărțit, doar că noi preferăm să avem o viață mai discretă, am ales împreună acest lucru și nu cred că, dacă nu mai postăm nimic sau nu mai suntem văzuți împreună, înseamnă că ne-am despărțit.

Mie mi se pare că relația funcționează foarte bine, cum ar trebui să funcționeze, fiecare își vede de treaba lui. Ne întâlnim seara sau mâncăm la prânz, dimineața plecăm fiecare la job-ul lui și cam atât. Dar, despărțiți, nu!”,  a spus Gabriela Elena Băcinică la Xtra Night Show.

Ce spune Gabriela despre Marius Elisei

Gabriela a mai povestit că iubitul ei o surprinde la orice pas, iar acest lucru i-a dovedit ce om minunat este. De asemenea, bruneta a ţinut să sublinieze faptul că nu crede niciun lucru negativ care se spune despre Marius Elisei pentru că, până acum, i-a demonstrat doar contrariul.

„Mi-a demonstrat că este un om cu care poți trăi în armonie, că este spontan, că, de multe ori, mă surprinde foarte plăcut și eu mă mir și mă șochez de unde are atâta imaginație. Cam așa decurg lucrurile. Pe mine nu mă interesează ce se spune despre el. Până nu-mi demonstrează lucrurile negative de care s-au spus, nu cred” , a mai spus iubita lui Marius Elisei.

 

 

Sursă foto: social media