Mario Fresh și Jador au fost bătuți în Mamaia! Primele declarații despre motivul scandalului
Momente grele pentru Mario Fresh, prietenul Alexiei Eram și Jador după ce cei doi artiști au fost bătuți într-un club din Mamaia. Șase agresori ar fi sărit la bătaie, iar fiica Andreei Esca a fost martora nefericitului eveniment.
Duminică dimineață, în jurul orei 04:30, cântărețul Mario Fresh, artistul Jador și Alexia Eram se aflau în parcarea unui celebru club din Mamaia, atunci când au fost agresați de numai puțin de șase indivizi. Motivul pentru care artiștii au fost agresați este haluciant, mai exact agresorii dar și gașca lui Mario ar fi vrut să se așeze aceeași masă VIP.
După scandalul din parcare, a fost apelat numărul de urgență 112: „Poliţiştii au identificat persoana apelantă ca fiind un bărbat de 25 de ani, iar în urma verificărilor s-a stabilit că acesta, împreună cu alte 2 persoane, ar fi fost agresate fizic în proximitatea clubului. La faţa locului nu a fost necesară intervenţia ambulanţei. Persoanele în cauză au fost conduse la sediul Poliţiei staţiunii Mamaia, unde au depus plângere”, a transmis IPJ.
Primele declarații ale artiștilor după scandalul în care au fost implicați
„Este foarte trist cum sunt tratați artiștii în România! În momentele în care vor sa se bucure de viata lor privata, ei au parte de oameni cu fel de fel de frustrări care își manifesta neputință lor pe altcineva. Cel mai grav însă nu mi se pare faptul ca am luat un pumn, cel mai urat a fost ca totul s-a întâmplat în fata persoanelor care te iubesc, fiindcă eu întreaga seara, am făcut poze, am vorbit și i-am tratat cu respect pe mulți din club, fanii mei, cei care îmi apreciază muzica. Culmea, nici nu am făcut nimic sa se ajunga aici, nici nu ii cunoșteam pe cei care ne-au agresat… Va dati seama, asa, dintr-o data, în parcare, sa vina niște necunoscuți sa te atace din senin… este dureros și dur”, a declarat Jador pentru WOWbiz.ro.
Și Mario Fresh le-a transmis un mesaj fanilor săi: ”Așa e să fii cântăreț în România. Îți iei mare bătaie când ieși din club, cu gânduri pașnice, spre hotel. Vă povestesc eu…”