Mario Fresh s-a îngrășat 12 kilograme după experiența Asia Express! ”Am mâncat ca un animal”

Publicat: 21 feb. 2020, 12:25 Autor: Maria Apostol Vedete

Echipa care părea că are cele mai multe șanse să ajungă în finala Asia Express a fost, surprinzător, printre primele eliminate. Mario Fresh și Alex Velea s-au întors acasă unde s-au ”refugiat” în mâncare! 

Foarte multă lume lume paria pe ei, pentru că aveau o condiție fizică de invidiat, însă echipa Alex Velea – Mario Fresh s-a întors de la Asia Express mai repede decât anticipau fanii lor. La începutul cursei, cei doi povesteau că le-a fost extrem de greu să se adapteze nu doar la viața de acolo, ci și la stilul alimentar, așadar nu o dată au făcut foamea.

Noi am plecat cu un gând, dar, așa cum se întâmplă în general, lucrurile s-au dovedit a fi altfel. Nu ne e deloc ușor, ne chinuim în fiecare zi, dar o să ne adaptăm. Până acum ni s-a lipit burta de spate. Noi suntem obișnuiți cu un anumit regim alimentar, iar aici totul e prăjit în mult ulei, pâinea e foarte dulce, parcă e cozonac etc. Ni se pare monstru de greu și uneori ne întrebăm de ce am venit”, povesteau Alex Velea și Mario Fresh.

Mario Fresh s-a îngrășat 12 kilograme: „Am mâncat ca un animal”

Drept urmare, la scurt timp de la întoarcerea de la Asia Express, iubitul Alexiei Eram slăbise vizibil, dovadă că Asia nu i-a priit deloc, dar cum, după orice slăbire rapidă, voită sau nu, se instalează și efectul yo-yo, iată că artistul și-a uimit fanii, care, la avanpremiera filmului „Miami bici”, au văzut un Mario Fresh mult mai împlinit.

„M-am îngrăşat cam 12 kilograme de când m-am întors. Am mâncat ca un animal, m-am îngrăşat foarte, foarte tare. Am mâncat orice când m-am întors, mi-a fost dor de mâncarea de acasă. Pentru că acolo nu apucam să mâncăm decât dimineaţa şi seara, orez prăjit cu un fel de cârnaţi combinaţi cu cârnaţi de-ai lor prăjiţi, aceasta fiind mâncarea lor tradiţională. Şi m-am săturat de mâncarea lor atât de tare, încât aş fi mâncat orice altceva’, a declarat Mario Fresh pentru click.ro.

Publicat: 21 feb. 2020, 12:25 Autor: Maria Apostol Vedete
Pe aceeași temă