Echipa care părea că are cele mai multe șanse să ajungă în finala Asia Express a fost, surprinzător, printre primele eliminate. Mario Fresh și Alex Velea s-au întors acasă unde s-au ”refugiat” în mâncare!
Foarte multă lume lume paria pe ei, pentru că aveau o condiție fizică de invidiat, însă echipa Alex Velea – Mario Fresh s-a întors de la Asia Express mai repede decât anticipau fanii lor. La începutul cursei, cei doi povesteau că le-a fost extrem de greu să se adapteze nu doar la viața de acolo, ci și la stilul alimentar, așadar nu o dată au făcut foamea.
„Noi am plecat cu un gând, dar, așa cum se întâmplă în general, lucrurile s-au dovedit a fi altfel. Nu ne e deloc ușor, ne chinuim în fiecare zi, dar o să ne adaptăm. Până acum ni s-a lipit burta de spate. Noi suntem obișnuiți cu un anumit regim alimentar, iar aici totul e prăjit în mult ulei, pâinea e foarte dulce, parcă e cozonac etc. Ni se pare monstru de greu și uneori ne întrebăm de ce am venit”, povesteau Alex Velea și Mario Fresh.
Drept urmare, la scurt timp de la întoarcerea de la Asia Express, iubitul Alexiei Eram slăbise vizibil, dovadă că Asia nu i-a priit deloc, dar cum, după orice slăbire rapidă, voită sau nu, se instalează și efectul yo-yo, iată că artistul și-a uimit fanii, care, la avanpremiera filmului „Miami bici”, au văzut un Mario Fresh mult mai împlinit.
„M-am îngrăşat cam 12 kilograme de când m-am întors. Am mâncat ca un animal, m-am îngrăşat foarte, foarte tare. Am mâncat orice când m-am întors, mi-a fost dor de mâncarea de acasă. Pentru că acolo nu apucam să mâncăm decât dimineaţa şi seara, orez prăjit cu un fel de cârnaţi combinaţi cu cârnaţi de-ai lor prăjiţi, aceasta fiind mâncarea lor tradiţională. Şi m-am săturat de mâncarea lor atât de tare, încât aş fi mâncat orice altceva’, a declarat Mario Fresh pentru click.ro.