Mario Fresh, primele declarații după despărțirea de Alexia Eram: ”A fost o decizie dificilă pentru amândoi!”.
Mario Fresh a făcut o postare pe rețelele de socializare în care a confirmat despărțirea de fiica Andreei Esca. Artistul a mărturisit că decizia a fost una dificlă, însă el și Alexia au hotărât că așa este mai bine.
„Salutare tuturor! Vreau să clarific zvonurile care au circulat în ultima vreme. Da, este adevărat că eu și Alexia am decis de comun acord să ne despărțim. A fost o decizie dificilă pentru amândoi, dar am realizat că este cea mai bună pentru noi în acest moment.
Vreau să subliniez că nu există resentimente între noi, din contră, ne respectăm și ne dorim binele unul altuia. Relația noastră va rămâne una bazată pe respect și prietenie. Vă mulțumesc tuturor sprijin și pentru că ați fost alături de noi pe acest drum. Apreciez foarte mult înțelegerea și discreția voastră în această perioadă.”, a scris Mario Fresh pe Instagram.
Alexia Eram, surprinsă cu un actor celebru după despărțirea de Mario Fresh + Prima reacție a Andreei Esca.
Potrivit Cancan.ro, Alexia Eram și Mario Fresh nu mai formează un cuplu de o lună. Cei doi s-ar fi despărțit pe cale amiabilă. Iar după separare, Mario Fresh a petrecut mai mult timp în Capitală și a compus muzică, în timp ce fosta lui iubită a plecat din țară.
Recent, vedeta Pro TV a postat un videoclip în care Alexia este surprinsă intervievând câțiva actori ai popularului serial Netflix, „Emily in Paris”. Mai mult, fosta iubită a lui Mario Fresh a postat o poză alături de un actor celebru din seria celebra de pe stream-ul de filme.
În descriere, Andreea Esca și-a exprimat mândria față de realizările fiicei sale și a făcut o aluzie subtilă la puterea de a depăși momentele dificile. Afirmând că întrebarile fiicei sale sunt „caracteristice familiei noastre”. Cu toate că postarea poate părea una obișnuită, mesajul ei subtil a fost interpretat de mulți ca un sprijin discret, dar ferm, pentru Alexia, care traversează o perioadă de schimbare majoră în viața personală.
foto: social media