Mario Fresh, anunţul care i-a şocat pe fani. Ce se întâmplă în viaţa artistului: „Un capitol frumos se termină aici”

Publicat: 19 mart. 2024, 12:27 Autor: Hermina Hagianu Vedete

Mario Fresh şi-a luat fanii prin surprindere după ce şi-a şters toate pozele de pe pagina de Instagram. Artistul a transmis şi un mesaj, iar cei care îl urmăresc se întreabă ce se întâmplă cu iubitul Alexiei Eram.

Mario Fresh este fără doar şi poate unul dintre cei mai apreciaţi artişti de la noi din ţară. În plan personal, are o relaţie cu fiica Andreei Esca de mulţi ani.

Mario Fresh, decizie radicală. Ce se întâmplă în viaţa artistului

Recent, cântăreţul de 24 de ani a surprins pe toată lumea după ce și-a șters toate pozele de pe Instagram, inclusiv cele cu iubita lui, Alexia Eram. A revenit însă cu o imagine și o postare pe care a dedicat-o fanilor lui. În rândurile respective a anunţat că un capitol din viața lui se încheie, fără să facă mai multe dezvăluiri.

„Voi sunteți energia și inspirația care mă determină să fiu mai bun în fiecare zi. Datorită vouă, îmi reamintesc de fiecare dată când urc pe scenă de ce fac ceea ce fac. Pentru zâmbete. Pentru căldură”, s-a adresat Mario Fresh fanilor. Și a continuat: „Pentru că muzica ne apropie oricât am fi de diferiți și ne face să simțim. Fără voi, n-aș fi cunoscut niciodată bucuria reală a unui artist când piesa lui răsună din mii de alte voci. Am crescut cu voi, vă iubesc și vă datorez ceea ce trăiesc astăzi. 🙏 Un capitol frumos se termină aici. Urmează noi începuturi. Stați cu mine!💙”, a transmis Mario Fresh pe pagina sa de Instagram.

Ce spune Alexia Eram despre certurile cu iubitul său

Alexia Eram are o comunitate uriaşă de fani în mediul online care o susţin la fiecare pas. Internauţii vor să ştie în permanenţă ce se întâmplă în viaţa tinerei, însă subiectul lor preferat este de departe, relaţia pe care aceasta o are cu Mario Fresh.

În cadrul unui interviu recent, fosta concurentă de la America Express a vorbit despre momentele tensionate din cuplul său. Alexia recunoaşte că există şi perioade în care nu sunt pe aceeaşi lungime de undă, însă certurile lor se rezolvă foarte rapid.

„Cred că fiecare cuplu are certurile lui de la niște lucruri minore. De ce n-ai pus mașina de spălat, de ce ți-ai lăsat lucrurile aici?(…). Amândoi lăsăm unul de la celălalt. Depinde care au fost neînțelegerile, dar el este mai încăpățânat așa de fel”, a mărturisit Alexia Eram pentru Unica.ro.

 

Sursă foto: social media

Publicat: 19 mart. 2024, 12:27 Autor: Hermina Hagianu Vedete
S-a alăturat presei în anul 2016, inițial în trustul Intact Media Group, iar din 2019 este redactor la publicația CIAO.RO,…...
Pe aceeași temă