Marina Voica a suferit o intervenție chirurgicală: ”În ultimul moment am fost operată, fără exagerare, dacă nu găseam un om, era prea târziu”

Publicat: 31 mai 2021, 09:50 Autor: Andreea Voicu Vedete

Marina Voica a suferit o operație pe cord, iar în cadrul unei emisiuni de televiziune a făcut o serie de dezvăluiri despre intervenția chirurgicală de care a avut parte. Artista în vârstă de 84 de ani susține că deocamdată nu i-ar fi revenit pofta de mâncare.

Celebra artistă Marina Voica a suferit o intervenție chirurgicală pe cord, iar în prezent se află la locuința sa din Breaza, acolo unde se și recuperează. Aceasta a făcut o serie de declarații în cadrul emisiunii lui Cristi Brancu de la Prima TV. Operația a avut loc într-o clinică din Brașov.

„Sunt acasă la Breaza. Cel mai bun doctor chirurg din această țară mi-a deschis și mi-a scos inima, a pus-o în palmele lui, inima bătea fără să se oprească și a făcut din ea minune, a făcut-o aproape nouă. Nu a durat operația foarte mult și iată-mă acuma operată cu mare succes! Îi mulțumesc din tot sufletul domnului doctor că a ținut inima mea bătând în palmele lui minunate. Am fost operată în cea mai bună clinică din Brașov”, a spus Marina Voica.

Marina Voica: ”În ultimul moment am fost operată, fără exagerare, dacă nu găseam un om, era prea târziu”

Evident, Marina Voica trebuie să respecte anumite măsuri post-operatorii, așa cum i-a spus și doctorul care a făcut intervenția chirurgicală. Artista a fost internată în spital timp de șapte zile, iar apoi a fost adusă acasă, pentru a se recupera. A mărturisit că este cardiacă de mult timp.

”După 7 zile am fost externată și am continuat recuperarea acasă… A fost greu, eu sunt singură… Eu sunt cardiacă mai de mult, dar nu s-a observat fiindcă știam cum să duc viața. Pe scenă dau tot, nimeni nu a știut, au crezut că eu țin un regim de viață, eu am un sistem, să forțez lucrurile, apoi stau și mă gândesc ce se întâmplă. La un moment dat mi-am dat seama că nu mai merge să trag, am început să mă simt prost, așa e la stenoză mitrală. În ultimul moment am fost operată, fără exagerare, dacă nu găseam un om, din prieten în prieten, și am ajuns la acest doctor minunat, era prea târziu. Operația nu a durat mult, fiindcă doctorul se grăbea să mai curețe și partea dreaptă a inimii, trebuia să lucreze foarte repede, am auzit că numai 3 ore… Acasă stau singură, eu fac totul cu grijă. Cred că la mine e mai curat acum, decât când eram sănătoasă”, a mai spus artista.

În urma operației, Marina Voica mărturisește că a dat jos câteva kilograme. De asemenea, Marina Voica susține că deocamdată nu i-a revenit pofta de mâncare.

„Eu trebuie să mă mișc și sunt obligată să mă mișc după operație, nu trebuie să stau. Eu mă simt mai bine când mă mișc. Trebuie să ai foarte multă voință. Grădina mea este superbă! Am putere să am grijă și de una și de alta. Încă nu mi-a revenit pofta de mâncare, am slăbit foarte mult. Mașinuța mea mă așteaptă, am pornit-o la prima cheie, încă pot să conduc, sunt aptă, doctorul mi-a dat voie, dar parcă nu îmi vine”, a încheiat Marina Voica, citează Cancan.ro.

sursă foto: captură video Youtube

Publicat: 31 mai 2021, 09:50 Autor: Andreea Voicu Vedete
S-a alăturat presei în anul 2017, inițial începând să capete experiență în trustul Intact Media Group, iar ulterior a făcut…...
Pe aceeași temă