Marina Almășan, despre moartea fostului soț. Cum a presimțit că Victor Socaciu se stinge: „Vestea morții lui m-a bulversat, nu pot spune că m-a surprins”

Publicat: 10 feb. 2023, 11:14 Autor: Camelia Vedete

Marina Almășan a dezvăluit, într-un interviu exclusiv, secrete despre cartea “Ceasul Iubirii”, lansată în memoria fostul ei soț, regretatul artist Victor Socaciu.

Marina Almășan, despre moartea fostului soț

CIAO.RO: Cum ați primit vestea morții fostului soț, Victor Socaciu, și cât de greu este în continuare pentru fiul dvs să accepte această situație?

Marina Almășan: Sincer, când am aflat de la Vasile Șeicaru că Festivalul “Om Bun” urmează să se țină la Breaza (??!). Cand în jur oamenii mureau pe capete de COVID, am simțit că acest lucru nu se va termina bine. Știam mai bine ca oricine cât de vulnerabil era Victor, după transplantul de rinichi pe care-l traversasem împreună. Într-un cuplu in care partenerii se iubesc, boala unuia devine automat și suferința celuilalt. Știam cât de atent trebuie supravegheat și cât de categoric trebuie să fii cu el. Un rebel încăpățânat și iubitor de libertate. Pentru a-l ține departe de lucrurile care-i fac rău. Și eram sigură că nu se va întâmpla așa.

„Vestea morții lui m-a bulversat, nu pot spune că m-a surprins”

Apoi am aflat că a făcut COVID și atunci le-am spus părinților mei. “Cred că Victor a încurcat-o. Dacă apucă să treacă peste boală, oricum sănătatea sa se va prăbuși definitiv”. Prin urmare, deși vestea morții lui m-a bulversat, nu pot spune că m-a surprins. Mai ales că discutasem cu colegi de-ai lui de scenă. Care îmi vorbeau despre cât de suferind este, în ultima vreme. Și, chiar și așa, cum e hăituit pe drumuri, prin turnee, hingherit de la un capăt la altul al țării. Presimțeam, în sufletul meu, că finalul lui se apropie. Nu am vorbit cu fiul meu despre asta, dar el mi-a povestit cum, la un moment dat, s-a abătut dintr-unul din drumurile sale, pe la casa din Cornu și, cand l-a văzut pe tatăl său intr-un hal fără de hal, a gândit și el, pentru prima oară : “Tata nu o va mai duce mult…”

Citește tot interviul aici.

Marina Almășan, amenințată de văduva lui Victor Socaciu!

Marinei Almășan nu i-a fost ușor să își ducă visul la bun sfârșit și să se bucure pe deplin de el pentru că a întâmpinat câteva piedici. Despre ce este vorba, mai exact, ne lămurește chiar ea!

Am fost amenințată de văduvele negre. Am dat cartea spre citire la avocați de succes, obligați de mine, ca să nu mă trezesc cu procese, că n-am bani de procese. Am fost amenințată că mă dă în judecată pentru că îmi scriu amintirile…”, a mai spus Marina Almășan, făcând aluzie la văduva lui Victor Socaciu, femeia lângă care artistul și-a găsit alinarea după despărțirea de Marina Almășan.

S-a declarat fericită pentru că a reușit să lanseze cartea “Ceasul iubirii” și a ținut să facă câteva precizări despre eveniment pe pagina sa de social media.

Încep ziua cu un sentiment de pace interioară. După ce, cu o seară înainte, mi-am așezat sufletul pe tavă, de astăzi simt că pot păși mai departe în viață, ușurată că, măcar o parte din povara pe care am purtat-o în acești ultimi 10 ani – anii fără Victor – mi-a fost coborâtă de pe umeri. Îi mulțumesc lui Georgică pentru îndemnul pe care mi l-a dat în această iarnă, lângă un brad pâlpâind din luminițe, la câteva zile după ce fiul meu își condusese tatăl pe ultimul drum.

Citește tot articolul aici.

Publicat: 10 feb. 2023, 11:14 Autor: Camelia Vedete
Autor: Camelia
A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din București. A lucrat încă din 2009 la ProSport ca intern. In…...
Pe aceeași temă
×