Mariana şi Horia Moculescu, în centrul unui nou scandal. Compozitorul îi aduce acuzaţii grave fostei soţii: „La întreținere are de dat 125 de milioane…”

Publicat: 05 mart. 2024, 18:37 Autor: Hermina Hagianu Vedete

Horia Moculescu i-a adus acuzaţii grave fostei soţii. Scandalul dintre cei doi pare că nu se mai termină, iar recent, compozitorul a ieşit din nou la atac. Artistul spune că mama fiicei sale îi datorează bani, ba mai mult, fi restantă cu cheltuielile din casa în care au locuit împreună.

Horia și Mariana Moculescu au divorțat în 2000, însă despărţirea nu a fost una amiabilă. Între cei doi au existat de-a lungul timpului multe schimburi dure de replici, acuzaţii, dar şi critici.

Horia Moculescu acuzaţii dure la adresa fostei soţii

Surse cancan.ro au dezvăluit că Horia Moculescu ar fi pierdut sume mari la jocurile de noroc, în perioada căsniciei cu Mariana, informație care a ajuns la urechile compozitorului de curând. La rândul său, artistul a scos la iveală mai multe probleme din viaţa fostei partenere.

„Nu mă interesează absolut deloc ce declară ea despre mine. E subiect închis. Dar când ați vorbit cu ea a spus că are să îmi dea bani și că de vreo 4 ani a rămas datoare aici la întreținere după ce a plecat? Mie are să-mi dea de vreo 4 luni suma de 150 de dolari. La întreținere are de dat 125 de milioane de lei vechi (n.r.- 12.500 de lei). A zis ea ceva și despre datoriile astea? Nu a zis? Repet, nu mă interesează ce spune ea despre mine’, a declarat Horia Moculescu, potrivit cancan.ro.

Cum a reacţionat Mariana Moculescu

Mariana Moculescu s-a revoltat la auzul declaraţiilor fostului soţ. Bruneta a sugerat că celebrul compozitor minte și că el ar fi cel care trebuie să-i restituie bani, de fapt.

„Nu pot să cred cât tupeu are, câtă nesimțire, ar trebui să tacă din gură! El trebuie să-mi dea mie bani, nu eu lui! Dar ce mă mai miră la el… Când am spus că am stat atâția ani cu dracu în casă, nu am vorbit degeaba!’, a spus Mariana Moculescu.

 

Sursă foto: social media

Publicat: 05 mart. 2024, 18:37 Autor: Hermina Hagianu Vedete
S-a alăturat presei în anul 2016, inițial în trustul Intact Media Group, iar din 2019 este redactor la publicația CIAO.RO,…...
Pe aceeași temă